Anunturi Gratuite

Infectiile nozocomiale - infectii produse ca urmare a spitalizarii

Dictionar Medical Adauga Informatie
Medicina
Medicale Ultimele medicale Medicale votate Medicale vizionate Medicale comentate Stiri medicina Medicina
Prim ajutor Medicamente Spitale Bucuresti Farmacii Online Clinici Medicale Bucuresti Analize Medicale

Infectiile nozocomiale - infectii produse ca urmare a spitalizarii
Adauga informatie
Infectiile nozocomiale sunt infectii produse ca urmare a spitalizarii, ele nefiind nici manifeste si nici in incubatie in momentul internarii. Din cauza tendintei de scurtare a spitalizarii , in unele situatii, aceste infectii pot deveni manifeste dupa externarea din spital....
In 1970, Centers for Diseases Control (CDC), a creat in SUA un sistem de supraveghere al infectiilor nozocomiale (National Nosocomial Infections Surveillance -NNIS), prin care sa se poata monitoriza bolnavii si sa se poata interveni activ in profilaxia acestor infectii. S-a observat, astfel, ca cele mai frecvente infectii nozocomiale, care apar la bolnavii spitalizati, sunt infectiile urinare (40% din totalul bolnavi-lor spitalizati). Frecventa infectiilor urinare este determinata, in principal de folosirea cateterelor urinare, iar riscul major este legat de rezistenta germenilor implicati etiologic (in general "germeni de spital") si de prezenta factorilor de risc, pe care ii asociaza de obicei bolnavii care necesita cateterism.
Infectiile urinare nozocomiale se definesc prin aparitia unei uroculturi pozitive la un pacient cu urocultura negativa la internare sau prin aparitia unui germen nou in urocultura, in cursul spitalizarii. Germenii care produc bacteriurie pot invada tractul urinar la orice nivel: rinichi (pielonefrite), vezica urinara (cistite), prostata (prostatite), uretra (uretrite).
Infectiile urinare nozocomiale pot fi simptomatice (manifestari clinice + bacteriurie) sau asimptomatice (bacteriurie izolata) si se definesc astfel (1):
o Infectii urinare simptomatice:
- Manifestari clinice (febra, disurie, polakiurie) + bacteriurie >105 colonii/ml (1 urocultura pozitiva).
- Manifestari clinice (cel putin 2 din manifestarile cli-nice mentionate mai sus) + bacteriurie
o Infectii urinare asimptomatice (bacteriurie asimptomatica), la bolnavii asimptomatici:
- Piurie + bacteriurie >105 colonii/ml (1 urocultura pozitiva, cu maximum 2 specii microbiene, daca este un bolnav cu cateterism uretral, sau 2 uroculturi pozitive, daca este un bolnav fara cateter urinar in ultimele 7 zile).
Tablou clinic, diagnostic
Tablou clinic. Manifestarile clinice, in infectiile urinare nozocomiale, sunt legate de localizare: disurie, polakiurie (in infectii urinare joase: cistite, prostatite, uretrite), hematurie (trebuie interpretata in context, putand fi produsa si de alte cauze, cum ar fi traumatismul legat de cateterizare, litiaza urinara, tumora renala, discrazie sanguina), febra si frisoane (in special, in infectiile urinare inalte, dar care trebuie de asemenea incadrate in contextul general, putand fi legate de boala initiala, pentru care s-a efectuat cateterismul sau de alta complicatie infectioasa).
Tabloul clinic in infectiile urinare la bolnavii cateterizati poate fi inselator, exprimat numai printr-un sindrom subfebril, in special la bolnavii imunodeprimati sau diabetici, unde diagnosticul poate fi dificil.
Diagnostic de laborator. In mod normal, urina este sterila. Caile urinare nu contin germeni, cu exceptia uretrei, in portiunea terminala, colonizata de o flora variata cu aceeasi germeni care se gasesc si pe perineu. In cursul recoltarii, este important sa se evite contaminarea cu acesti germeni oportunisti, ceea ce impune o toaleta riguroasa perineala. La bolnavii cu sonda vezicala permanenta, urina se recolteaza cu seringa, punctionand steril sonda in apropierea meatului urinar. Transportul si prelucrarea se fac imediat; daca nu este posibil acest lucru, urina se pastreaza la frigider. La bolnavii spitalizati, folosirea metodelor de diagnostic rapid (bandelete cu reactivi) nu este suficienta, fiind necesare uroculturi cantitative, corelate cu aspectul sedimentului urinar.
In sedimentul urinar, prezenta leucocitelor in cantitate mare (piurie) si a cilindrilor urinari sugereaza infectia urinara, mai ales daca se coreleaza cu bacteriurie.
Piuria fara bacteriurie, desi poate fi foarte sugestiva pentru infectia urinara, poate fi determinata si de inflamatia legata de prezenta cateterului sau de inflamatia, care survine dupa interventia chirurgicala anterioara sondarii, deci nu este suficienta pentru diagnostic, chiar in prezenta unor semne clinice (2). Pe de alta parte, piuria poate lipsi (numai 50% din bolnavii cu bacteriurie au si piurie), fiind in special absenta la bolnavii diabetici (in 20-30% din cazuri) sau la bolnavii cu aplazii medulare.
Bacteriuria se apreciaza cantitativ:
- Valorile semnificative ale bacteriuriei (incepand cu >105 colonii/ml) sugereaza infectia urinara . Se considera ca, la bolnavii cateterizati si asimptomatici, o singura urocultura cu >105 colonii/ml corespunde unei infectii urinare in >95% din cazuri; intre 104 si 105 colonii/ml poate fi semnificativa in 50% din cazuri (3). Uroculturile, recoltate pe catetere urinare mentinute prelungit, trebuie interpretate cu prudenta, chiar daca semnaleaza bacteriurii importante. De obicei, la bolnavii cu cateter urinar prelungit, uroculturile sunt pozitive , cu bacteriurie importanta si cu mai mult de 2 specii microbiene (2), intrucat lumenul cateterului ofera conditii favorabile persistentei unor germeni patogeni, care pot insa sa ramana doar germeni colo-nizanti ai sondei si nu ajung intotdeauna pana in vezica (4). In aceste bacteriurii, trebuie facuta deci si deosebirea intre colonizarea tractului urinar si infectia urinara asimptomatica, deoarece - de obicei - colonizarea tractului urinar nu progreseaza spre infectii urinare simptomatice, spre deosebire de infectiile urinare asimptomatice netratate, care progreseaza frecvent spre forme simptomatice sau complicatii. In infectia urinara, bacteriuria este insotita si de piurie (>104 leucocite /mm3), care lipseste in simpla colonizare a tractului urinar.
- Valorile reduse ale bacteriuriei ( - Uneori, in cazul cateterelor obstruate, nu se depisteaza bacteriurie.
Desi bacteriuria este decisiva pentru diagnostic, aceasta poate fi corect interpretata numai daca s-au respectat conditiile de recoltare, conservare, prelucrare, si daca a fost repetata de mai multe ori.
Infectiile urinare nozocomiale cuprind 2 tipuri majore de infectii: infectiile urinare de cateter (80% din totalul infectiilor urinare nozocomiale) si infectiile urinare postinterventii urologice, instrumentare sau postoperatorii (10%-20%).
Infectii urinare de cateter
Cateterele uretrovezicale sunt de multe ori o solutie comoda, in cazul bolnavilor cu incontinenta urinara sau retentie de urina. Instalarea unei sonde vezicale à demeure duce insa rapid (uneori in cateva zile) la aparitia bacteriuriei. Din bolnavii sondati si spitalizati, 32% dezvolta bacteriurie si cu timpul toti bolnavii cu catetere urinare mentinute prelungit dezvolta bacteriurie.
Factorii predispozanti, privind infectia urinara la bolnavii cu cateter, sunt: sondajul prelungit peste 7 zile, insertia cateterului dupa 6 zile de spitalizare, tratamentul anterior cu antibiotice, mediul de spitalizare, sistemul de drenaj.
Desi, in majoritatea cazurilor, bacteriuria la bolnavii sondati ramane asimptomatica, poate produce totusi ma-nifestari clinice, unele fiind legate de complicatii locale (epididimite, prostatite, pielonefrita cronica) sau chiar complicatii sistemice severe (sepsis, endocardite, soc septic). Astfel, intr-un studiu, s-a demonstrat o afectare a parenchimului renal la 38 % din bolnavii cu cateter vezical, la care - de asemenea - majoritatea deceselor au fost legate de bacteriemii cu punct de plecare urinar (6).
Diferitele tipuri de cateterism urinar au risc de infectie diferit (5). Se pot considera 3 tipuri de cateterism: de scurta durata (30 zile) si cateterism intermitent :
- Cateterismul uretral de scurta durata, cel mai frecvent folosit (monitorizari de diureza, postchirurgical, in retentia acuta de urina), prezinta un risc mic al infectiei (5% pe zi); numai 10-30% dintre acesti bolnavi fac bacteriurie.
- Cateterismul uretral pe termen lung (in retentia cro-nica de urina), prezinta un risc maxim de bacteriurie (100%).
- Cateterismul intermitent (folosit in vezica neurogena) are initial un risc de infectie scazut, care creste insa cu numarul cateterismelor (1- 3% pe cateterism).
Etiologia infectiilor urinare de cateter.
Orice cateter reprezinta un corp strain, care produce inflamatie mecanica si chimica la nivelul mucoasei uretrale sau vezicii urinare. De asemenea, tubul cateterului ofera atat in portiunea luminala, cat si in portiunea endogena, o suprafata care permite bacteriilor sa se multiplice, generand un "biofilm" protector fata de mijloacele de aparare ale organismului si chiar fata de actiunea antibioticelor (2). Germenii implicati in aceste infectii au de obicei origine exogena (din mediul de spital) si poseda de multe ori adezine specifice pentru fixarea pe epiteliul urinar endogen. Izolarea la bolnavii cateterizati a anumitor germeni ca Serratia marcescens sau Pseudomonas cepacia, care nu colonizeaza in mod normal intestinul, su-gereaza sursa exogena de infectie, spre deosebire de izolarea altor germeni, ca E. coli, Proteus, Enterococcus, alte specii de Pseudomonas, Enterobacter, Klebsiella, Candida. La bolnavii cu cateter urinar, infectia urinara se produce ascendent, in special cu bacili gramnegativi (Enterobacteriaceae), in principal Escherichia coli si mai rar cu coci (Staphylococus epidermidis, enterococi) sau cu fungi (atunci cand sunt folosite antibiotice). Cu timpul, etiologia devine polimicrobiana, iar germenii capata rezistenta la antibiotice. Cel mai mare risc il prezinta germenii, care pot produce frecvent bacteriemie postbacteriurie, si anume: E. coli, Enterococcus, Psedomonas aeruginosa.
Etiologia infectiei urinare se modifica, in functie de durata cateterismului si acest lucru trebuie sa influenteze optiunea terapeutica.
La bolnavii cu cateterism de scurta durata, se produc in general bacteriurii asimptomatice, iar flora este monomicrobiana. Germenii cel mai frecvent intalniti sunt : E. coli, Ps. aeruginosa, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter, Serratia marcescens, Staph. epidermidis, Enterococus.
La bolnavii cu cateterism de lunga durata, se produc infectii urinare polimicrobiene, care stau la baza altor complicatii sau sunt intretinute de acestea (obstructii , litiaza, infectii periurinare, insuficienta renala, neoplasm al vezicii urinare). Germenii cel mai frecvent intalniti sunt E.coli si Providencia stuartii. Se mai pot intalni: stafilococi coagulazonegativi, Ps.aeruginosa, Proteus mirabilis, Morganella morganii, Acinetobacter si uneori fungi. In practica, cel mai frecvent fung care este izolat este Candida albicans. Se considera ca, in general, o candidurie >10 000/ml poate sa aiba o semnificatie patolo-gica. Totusi, la bolnavii cu sonda à demeure, candiduriile superioare sau egale cu 100 000 /ml pot fi obisnuite si fara valoare patologica. Candiduria asimptomatica sugereaza de obicei o contaminare, in timp ce infectiile urinare fun-gice sunt insotite de simptomatologie urinara (7).
Patogenia infectiilor urinare de cateter. Infectiile urinare la bolnavii cu cateterism urinar se pot produce pe 2 cai:
- prin ascensiunea extraluminala (de-a lungul suprafetei externe a cateterului) a germenilor endogeni din mucoasa uretrala;
- prin ascensiunea intraluminala a germenilor exogeni (catetere nesterilizate) sau prin ascensiunea intraluminala a germenilor endogeni, proveniti din portiunea distala a uretrei (introdusi in momentul instalarii cateterului).
In cateterismul intermitent, germenii - care pot fi introdusi intermitent in vezica pot persista din cauza golirii incomplete a acesteia (vezica neurogena).

SURSA 02


Infectia nozocomiala este infectia dobandita de pacient in cursul spitalizarii pentru o alta afectiune (contaminarea bacteriana anterioara internarii cu manifestare clinica intraspitaliceasca nu reprezinta o infectie nosocomiala), cel mai adesea manifestata clinic pe parcursul internarii actuale, dar posibil si dupa externare. Rata acestor infectii in patologia infectioasa generala este de 5-20% (incidenta maxima, de 28-30%, in serviciile de reanimare), fiind responsabile de 70% din decesele inregistrate in serviciile de chirurgie generala.
Infectia nozocomiala determina consecinte importante atat in plan medical, cat si in plan economic (sanitar si nu numai): infectii respiratorii grave la cei intubati mai multe zile, complicatii postoperatoarii tardive (peritonite postoperatorii tardive, abcese intraperitoneale, granuloame de corp strain, etc.), posibile interventii chirurgicale ulterioare, prelungire a duratei de spitalizare, incapacitate temporara, prelungita sau definitiva de munca, etc.
Simptome
Se manifesta prin:
- infectii urinare - ascendente - uretrite, cistite pina la pielonefrite si diseminare hematogena care determina septicemii;
- infectii ale pielii si partilor moi - frecvent la bolnavii imobilizati indelung apar escare sacrate ce se suprainfecteaza;
- infectii peritoneale postoperatorii: peritonite postoperatorii (dupa interventii chirurgicale digestive, vasculare, urologice, ginecologice) sau peritonite ce survin dupa o spitalizare indelungata (pe fondul unei pancreatite, ischemii digestive cu perforatii, unui ulcer de stress, etc.); semne mai putin evidente in cazul bolnavilor gravi decat in cazul peritonitelor extraspitalicesti, datorita medicatiei simptomatice analgetice pe care o primesc bolnavii in spital;
- pneumopatii nosocomiale - mai ales la pacientii intubati la care se mai asociaza si o imunitate deprimata;
- infectii secundare unor dispozitive prostetice (intravasculare, parietale, etc.).
Tratament
Tratamentul presupune in primul rind respectare riguroasa a principiilor de asepsie si antisepsie, antibioticoterapie rationala, utilizare de compartimente (sali operatorii, sali de pansamente si instrumentar, saloane, etc.) total separate pentru pacientii septici si aseptici, asigurarea circuitelor corespunzatoare (rufe murdare, rufe curate, vizitatori, personal medical, alimente, etc.), respectarea principiilor de igiena individuala si colectiva, schimbarea antibioticelor folosite la fiecare 3 luni (pentru a impiedica selectarea unei flore rezistente agresive), antibioterapie tintita, etc.
Profilaxie
Tratamentul profilactic presupune in primul rind respectare riguroasa a principiilor de asepsie si antisepsie, antibioticoterapie rationala, utilizare de compartimente (sali operatorii, sali de pansamente si instrumentar, saloane, etc.) total separate pentru pacientii septici si aseptici, asigurarea circuitelor corespunzatoare (rufe murdare, rufe curate, vizitatori, personal medical, alimente, etc.), respectarea principiilor de igiena individuala si colectiva, schimbarea antibioticelor folosite la fiecare 3 luni (pentru a impiedica selectarea unei flore rezistente agresive), antibioterapie tintita etc.

SURSA 03

Infectii nosocomiale epidemice
Izbucnirile epidemice reprezinta mai putin de 5% din infectiile nosocomiale. Orice presupusa epidemine trebuie investigata si confirmata, aceasta deaorece, multe dintre cazurile considerate epidemice, sunt in realitate pseudo-epidemii. Astfel de situatii pot fi clarificate in urma realizarii unei anchete epidemiologice. Ancheta epidemiologica are ca scop indentificarea cazurilor sursa, a legaturilor existente intre diferitele cazuri, precum si a cailor de transmitere a infectiei – in vederea adoptarii unor masuri specifice, care vor contribui la stoparea raspandirii bolii, in colectivitatea respectiva. De asemenea, este necesara intarirea practicilor aseptice de rutina, izolarea corespundatoare a cazurilor de boala indentificate, precum si realizarea de controale periodice in vederea descoperirii unor noi focare infectioase. In continuare vom detalia cateva exemple de situatii, care pun probleme epidemiologice deosebite.
1. Varicela
Atunci cand apar situatii de expunere a personalului medical la varicela, specialistii in controlul infectiilor sunt obligati sa declanseze o prima investigatie care sa analizeze pericolul expunerii la varicela, si de asemenea sa intocmeasca cat mai rapid, un plan eficient de control al bolii. Planul de combatere si control include toate persoanele cu risc de expunere, inclusiv pacientii bolnavi.
Antecedentele medicale personale patologice ale celor implicati vor fi revizuite; acolo unde este necesar, se vor realiza testari imunologice pentru cuantificarea capacitatii de aparare a organismului. Medicii vor fi informati asupra pacientilor susceptibili expusi la varicela. Profilactic, se vor administra imunoglobuline varicelo-zosteriene sau se va initia un tratament cu acyclovir. Personalul medical expus, va beneficia de concediu medical pe toata perioada de risc a bolii. Se asteapta ca, vaccinul impotriva varicelei, recent aprobat pentru utilizare, sa scada riscul de infectie si boala, pentru toti angajatii susceptibili.
2. Tuberculoza
Masurile de supraveghere si control pentru tuberculoza au fost reevaluate, odata cu cresterea incidentei acestei boli infectioase – incidenta tuberculozei a crescut simtitor in ultimii douazeci de ani, medicii confruntandu-se cu un numar record de cazuri multidrog-rezistente, atat in radul pacientilor (mai ales cei infectati cu virusul HIV), cat si in randul personalului medical de ingrijire. Cele mai importante masuri de control in cazul infectiilor cu M. tuberculosis, care trebuiesc respectate si aplicate cu strictete, sunt urmatoarele: recunoasterea rapida a cazurilor de imbolnavire; recunoasterea formelor atipice de boala (imagini infiltrative radiologice, de lob superior, in absenta cavernelor) ; utilizarea unor masuri de izolare individuala, cu usi inchise ermetic si camere in care aerul este inlocuit de sase ori intr-o ora; folosirea de masti faciale de catre intregul personal medical care are acces in aceste camere de izolare; folosirea de filtre biologice de inalta eficienta in purificarea aerului din incaperile de izolare sau a radiatiilor ultraviolete (pentru sterilizarea aerului din camera de izolare) ; si nu in ultimul rand, realizarea de teste intradermice in vederea urmaririi personalului medical susceptibil, ce a fost expus infectiei cu M. tuberculosis.
3. Streptococci de grup A
Chiar si un singur caz de infectie nosocomiala cu streptococi de grup A, poate contribui la declasarea unei epidemii. Aproape toate epidemiile declansate de transmiterea acestor patogeni, implica existenta unor plagi chirurgicale deschise, procesul infectios fiind declansat datorita prezentei unui purtator aasimptomatic aflat in sala de operatie, in perioada in care se realizeaza interventia chirurgicala. Localizarea extra-faringiana a infectiei (rect, vagin), poate contribui la derutarea investigatiilor epidemiologice. Personalul medical depistat ca fiind purtator de streptococi de grup A, va fi indepartat din proximitatea pacintilor si isi va relua acititatea abia atunci cand starea de purtator a fost eradicata printr-un tratament adecvat cu antibiotice.
4. Aspergillus
Sporii speciei Aspergillus pot fi indentificati in mediul exterior, mai ales pe suprafetele pline de praf. Sporii pot fi mobilizati si vehiculati cu usurinta, atunci cand in cadrul spitalului se realizeaza lucrari de intretinere a plafonului sau ale canalizarii. Boala afecteaza mai ales pacientii imunodeprimati; atunci cand sunt inhalati, sporii determina aparitia de infectii pulmonare, sinuzite paranazale sau chiar aspergiloza diseminata. Pacientii neutropenici trebuiesc supravegheati de rutina, pentru a depista eventualele infectii fungice cu Aspergillus si Fusarium (fungi filamentosi) ; cresterea nejustificat de mare a incidentei infectiilor fungice, releva o contaminare masiva a mediului exterior cu aceste tipuri de microorganisme.
Pentru diminuarea riscului de imbolnavire, spitalele trebuie sa asigure decontaminarea periodica a echipamentului de ventilatie. De asemenea, eventualele renovari, vor fi efectuate sub atenta supraveghere a specialistilor in controlul infectiilor. Pacientii imunodeprimati vor fi scosi din sectoarele in care se realizeaza lucrari de renovare si intretinere – datorita incarcarii cu praf a aerului din incaperi; pentru o mai buna siguranta a acestor pacienti, camerele de spital trebuiesc dotate cu filtre speciale de curatare si filtrare a aerului, care sa retina inclusiv sporii de Aspergillus sau Fusarium.
5. Legionella
In mod frecvent, cazurile de pneumonie nosocomiala cu Legionella, se datoreaza contaminarii apei potabile sau contaminarii sistemelor de aerisire din camerele de spital. Boala afecteaza mai ales pacientii imunodeprimati (exemplu: cei care urmeaza tratament cu glucocorticoizi) . Riscul de imbolnavire depinde foarte mult de extinderea retelelor de apa contaminata ale spitalului, de existenta pacientilor susceptibili, dar si de anumite practici medicale incorecte, cum ar fi spre exemplu, utilizarea de apa nesterila in echipamentele pentru ventilatie asistata. Supravegherea unitatilor spitalicesti are la baza realizarea de teste specifice pentru depistarea acestor patogeni. Acolo unde au fost identificate cazuri de imbolnaviri, se recomanda realizarea de culturi cu material provenit din mediu exterior (rezervoare de apa calda, capete de dus, robinete) .
Cresterea Legionellei in culturile respective, va fi urmata de adoptarea unor masuri specifice de combatere. Alte protocoale, recomanda ca periodic sa fie realizate culturi din rezervoarele de apa sau din apa ce este furnizata saloanelor de pacienti susceptibili in fata acestui tip de infectie; descoperirea in aceste culturi a patogenului Legionella, va fi urmata de realizarea unor culturi pentru Legionella, pentru toti pacientii cu pneumonie nosocomiala.
6. Bacteriile rezistente la antibiotice
Rezistenta la antibiotice dobandita de anumite specii de microorgansime patogene, ridica mari probleme in ceea ce priveste succesul schemelelor terapeutice standard, utilizate pana in prezent. Se pare ca rezistenta la antibiotice se transmite de la un microorganism la altul, prin intermediul plasmidelor (molecule circulare de material genetic) sau al transpozonilor. Tulpinile bacteriene rezistente la antibiotice, pot fi transmise prin infectie incrucisata, favorizata de mainile murdare ale personalului medical, prin intermediul personalului medical bolnav, sau chiar prin intermediul dispozitivelor externe, contaminate. Epidemiile intraspitalicesti pot fi prevenite prin amplificarea masurilor de supraveghere si control, prin intarirea metodelor de asepsie a dispozitivelor medicale si prin utilizarea unor metode specifice de protectie, pentru toti pacientii infectati sau colonizati.
De asemenea, este recomandata utilizarea culturilor de supraveghere a pacientilor, pentru a stabili cu exactitate extinderea colonizarii microbiologice. Din fericire, atat personalul sanitar implicat in trasnmiterea infectiilor nosocomiale cu specii de microorganisme rezistente la antibiotice, cat si pacientii, pot fi decontaminati. Un exemplu il reprezinta infectia cu Staphylococcus aureus meticilino-rezistent, infectie ce poate fi controlata prin antibioterapie orala de tipul trimetoprim-sulfametoxazol si rimfampicina, sau utilizand agenti bactericizi topici, precum hexaclorafen, clorhexidin sau mupirocina. In unele sectii de terapie intensiva (ATI), decontaminarea selectiva poate fi utilizata ca masura de control, pentru a impiedica izbuctinea unor infectii produse de bacilii gram-negativi.
O noua problema medicala, la nivel mondial, o reprezinta aparitia enterococilor rezistenti la vancomicina. Daca initial acesti patogeni colonizau doar sectiile de terapie intensiva, in prezent se constata raspnadirea lor in toate clinicile din cadrul unitatilor de ingrijire spitaliceasca. Acesti patogenii sunt capabili de a coloniza atat sistemul tegumentar, cat si pe cel gastrointestinal, pentru fiecare individ bolnav existand o multitudine de alti pacienti colonizati. Enterococii vancomicino-rezistenti au tendinta de a contamina mediul pacientului, realizant infectii incrucisate (transmise prin intermediul mainilor murdare) . De aceea, se impune o igienizare riguroasa a camerelor pacientilor colonizati sau infectati, si o igina riguroasa a mainilor personalului medical de ingrijire.
Utilizarea antibioticelor pe scara larga in populatie, trebuie riguros controlata, deoarece la baza problemelor de rezsitenta bacteriana, sta folosirea in exces a antibioticelor cu spectru larg. Astfel, se recomanda restrangerea utilizarii unor agenti chimioterapici, stric la indicatiile specificate pentru ei, si schimbarea modului de utilizare a diferitelor clase de chimioterapice, pentru a diminua presiunea selectiva exercitata asupra florei microbiene de spital.
De exemplu, se recomanda inlocuirea vancomicinei orale cu metronidazolul, in tratamentul diareei provocate de C. difficile; eliminarea vancomicinei administrata oral, din regimurile profilactice ale pacientilor imunodeprimati, precum si stoparea utilizarii vancomicinei parenterale pentru tratamentul puseelor febrile la pacientii neutropenici.
Detaliem in continuare cateva dintre elementele unui program de control al antibioticelor:
- analiza chimiotrapicelor si selectarea unui formular de baza;
- stabilirea tuturor normelor profilactice, empirice, cat si trapeutice;
- limitarea utilizarii antibioticelor care au o destinatie speciala, care determina toxicitate sistemica, sau au un pret de cost foarte ridicat;
- garantarea faptului ca medicamentele eliberate din farmacii sunt identice cu cele utilizate in laboratorul de mcirobiologie, atunci cand a fost testata sensibilitatea la diferite chimioterapice (antibiograma) ;
- monitorizarea atenta a tuturor modelelor de sensibilitate la antibiotice;
- verificarea utilizarii antibioticelor specifice, functie de etiologia cazurilor infectioase;
- realizarea de eforturi pentru desfasurarea continua a unor campanii de informare pentru personalul medical si pacienti.
Orice institutie ar trebui dotata cu un serviciu medical, care sa analizeze si sa supravegheze problemele medicale aparute in acea colectivitate. Personalul nou angajat va fi evaluat riguros in cadrul unui astfel de serviciu medical; se va urmari obtinerea urmatoarelor tipuri de informatii: antecedente personalele despre eventualele boli contagioase, antecedentele personale in ceea ce priveste imunizarea activa – vaccnuri impotriva hepatitei B, varicelei, rubeola, rujeola. In absenta acestor imunizari in antecedente, angajatorul poate dispune la realiarea acestor vaccinuri, inclusiv al vaccinului anual impotriva gripei. De asemenea, in cadrul acestui serviciu, personalul angajat poate fi testat intradermic – IDR –la PPD. O problema deosebit de importanta, o reprezinta consilierea, supravegherea si tratarea angajatilor care au fost expusi la fluide biologice (sange) contaminate cu virusul hepatitic C sau cu virusul HIV. Din datele statistice, rezulta faptul ca profilaxia post-expunere HIV, cu zidovudina, este foarte benefica. De asemenea, tot in cadrul aceleiasi institutii, sunt necesare o sarie de norme de supraveghere si control pentru personalul angajat, purtator al diferitelor infectii cronice.


Alte informatii:   Infectiile nozocomiale , Infectii urinare , antibiotice
  Comenteaza medicale
Nume: *
E-mail: *
Titlu: *
Comenteaza: *
Scrie codul: *
  Voteaza acum si expediaza comentariul: *
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10


Medicale
Gripa ...
Generalitati Gripa este o boala infectioasa acuta a cailor respiratorii, foarte contagioasa, cauzata de virusul gripal A sau B, care apare in izbucniri epidemice de severitate variata, aproape in fiecare iarna. Perioada in care apare cu o frecventa crescuta infectia gripala este ...
Fasceita necrozata - gangrena streptococica ...
Mai este denumita si gangrena streptococica, putand fi produsa de streptococul de grup A, de Clostridium perfringens sau de o mixtura de bacterii aerobe si anaerobe. Diagnosticul in fazele incipiente este dificil, deoarece singurele simptome aparute sunt durerea si febra inexplicabila. Ulterior ...
Infectiile nozocomiale - infectii produse ca urmare a ...
Infectiile nozocomiale sunt infectii produse ca urmare a spitalizarii, ele nefiind nici manifeste si nici in incubatie in momentul internarii. Din cauza tendintei de scurtare a spitalizarii , in unele situatii, aceste infectii pot deveni manifeste dupa externarea din spital.... In 1970, Centers ...
Celulita - infectie necontagioasa a pielii ...
Celulita este o infectie bacteriana a pielii. Infectia se poate extinde apoi catre tesuturile subcutanate. De cele mai multe ori apare dupa o leziune cutanata (taietura, arsura, muscatura de insecta) si infectia se poate extinde rapid catre tesuturile subcutantate (uneori in cateva ore!). De ...
Gripa ...
Multe persoane confunda gripa cu o simpla raceala (guturai), fara sa tina cont de implicatiile serioase pe care le poate avea aceasta infectie respiratorie. Simptomele gripei Simptomele specifice gripei sunt destul de diferite de semnele unei banale raceli, precum si de simptomele altor infectii ...
Mononucleoza, boala sarutului sau febra glandulara ...
Mononucleoza sau boala sarutului este produsa de un virus care se transmite prin saliva si de aceea boala poate fi contractata prin intermediul sarutului. Infectia mai poate fi transmisa prin tuse, stranut, sau prin folosirea la comun a tacamurilor, paharelor, cu o persoana care are mononucleoza. ...
Oreionul, inflamatia nesupurativa a glandelor salivare ...
Oreionul este o boala infectioasa si contagioasa, produsa de virusul urlian, caracterizata clinic prin inflamatia nesupurativa a glandelor salivare si, uneori, a altor tesuturi si organe (pancreas, sistemul nervos, testicule). De obicei se localizeaza la glandele parotide (de aici se trage si ...


Infectiile nozocomiale - infectii produse ca urmare a spitalizarii

Anunturi Gratuite   |   Vanzari auto   |   Anunturi Gratuite   |   Anunturi
Administrare
web design by © ClausDesign
  Toate drepturile transferate catre Starlight LTD, Amsterdam, Weesperstraat, Holland

medicale footer

2009 - 2014 Romedicale.ro