Osteocondrita disecanta
Cardiologie
Chirurgie
Chirurgie plastica
Dermatologie
Diverse
Endocrinologie
Estetica
Gastroenterologie
Ginecologie
Imunologie
Infectioase
Medicina interna
Neurologie
Nutritie
Oftalmologie
Oncologie
ORL
Ortopedie
Pediatrie
Pneumoftiziologie
Psihiatrie
Remedii naturiste
Reumatologie
Stomatologie
Urologie
Osteocondrita disecanta
Publicitate
Osteocondrita disecanta reprezinta fragmentarea cartilajului si separarea osului subcondral de pe o suprafata articulara. Osul de pe care se desprind fragmentele osteocondrale are o vascularizatie normala. Aceasta caracteristica diferentiaza osteocondrita disecanta de osteonecroza, in care osul este avascular.
Etiologia adevarata a osteocondritei disecante a fost sursa dezbaterilor entuziaste pentru decade intregi. Etiologia a fost descrisa drept traumatica, ischemica, idiopatica si ereditara. Dezbaterile continua, dar cei mai multi medici considera osteocondrita disecanta ca rezultatul unor elemente multifactoriale.
Osteocondrita disecanta afecteaza doua populatii distincte diferentiate prin statutul fizelor acestora. Pacientii cu virste intre 5 si 15 ani cu fize deschise prezinta forma juvenila a bolii. Adolescentii maturi si adultii care au fizele inchise prezinta forma adulta a bolii. Simptomele osteocondritei disecante depind de stadiul leziunii. Lasata netratata poate conduce la modificari degenerative precoce cu durere cronica si impotenta functionala.
Boala determina de obicei durere si tumefiere articulara cu iradierea durerii in ambulatie. Examenul fizic arata epansamente, sensibilitate si crepitante. Boala poate fi dificil de diagnosticat deoarece aceste simptome sunt descoperite in alte boli. Totusi osteocondrita disecanta poate fi confirmata prin radiografie, tomografie, rezonanta magnetica. Este clasificata de aceste investigatii imagistice sau prin artroscopie.
Pentru o perioada indelungata tratamentul de electie pentru osteocondrita disecanta a ramas artrotomia cu inlaturarea fragmentelor osteocondrale sau tratamentul conservativ. Cea din urma optiune ramine tratamentul standard pentru pacientii cu boala precoce si fize deschise. In schimb, optiunile chirurgicale au inclus traditional forajul defectului, inlaturarea corpilor fragmentati, fixarea acestora la locul de separare si plasarea de grefe osteocondrale. Metodele interventionale curente includ fixarea leziunii, forajul in leziune si mozaicplastia autologa osteocondrala cu transplant de condrocite autolog.
Terapia pentru osteocondrita disecanta a genunchiului este ghidata in cea mai mare parte de virsta pacientului. Leziunile simptomatice la copii sau pacientii imaturi scheletic, care nu prezinta corpi pierduti la radiografie necesita tratament initial conservativ pentru 3 luni. Tratamentul conservativ la acesti pacienti cuprinde limitarea activitatii si protejarea articulatiei pentru a preveni dislocarile viitoare. Articulatiile afectate sunt imobilizate pentru a limita stressul in leziune.
Patogenie si cauze
Trauma:
Trauma a fost descrisa ca etiologie potentiala pentru osteocondrita disecanta. La genunchi, trauma directa poate creea o fractura transcondrala, totusi predilectia pentru portiunea posterolaterala a condilului femural medial sugereaza trauma indirecta. La glezna leziunile traumatice sunt acceptate ca etiologie. Subluxatia tibiotalara determina incarcerarea talusului sub tibie sau fibula. Leziunile anterolaterale talare determina impactarea talusului in fibula. Cauza exacta a osteocondritei disecante a cotului nu este clara. Cei mai multi medici considera rolul important al microtraumei repetitive ca etiologie potentiala. Sporturile care misca cotul peste cap precum baschetul determina formarea de forte de compresie intre capul radial si capitelium, conducind la modificari osteocondritice.
Ischemia:
Ischemia a fost investigata ca etiologie potentiala pentru osteocondrita disecanta. Predispozitia naturala pentru ischemie conduce la formarea de sechestre osoase si vulnerabilitate la traumatisme.
Genetica:
Citiva cercetatori au investigat o legatura genetica pentru aceasta boala. S-a raportat o influenta ereditara pentru boala.
Patofiziologie:
O data prezenta o leziune aceasta progreseaza tipic prin 4 stadii daca nu este tratata adecvat.
Stadiul I consta dintro zona mica de compresie a osului subcondral.
Stadiul II consta dintrun fragment partial detasat. O radiografie a osului arata o zona bine circumscrisa de os subcondral sclerotic separat de restul epifizei de o linie radiolucenta.
Stadiul III prezinta leziuni cu fragmente detasate complet care ramin in craterul leziunii.
Stadiul IV consta din detasarea totala a fragmentelor de craterul leziunii-denumite si corpi pierduti.
Semne si simptome de osteocondrita disecanta
Virsta medie de prezentare a osteocondritei disecante juvenile este de 11-13 ani. Pentru forma adulta a bolii este intre 17-36 de ani. Pentru glezna virsta medie de debut a bolii este 15-35 de ani, iar pentru cot de 12-21 de ani.
Osteocondrita disecanta apare la genunchi in 75% dintre cazuri si la glezna in 4% dintre cazuri. La genunchi apare pe condilul femural medial in 75% dintre cazuri, pe suprafata care sustine greutatea de pe condilul medial in 10% dintre cazuri si pe cel lateral in 10% dintre cazuri, groapa intercondiliana sau patela in 5% dintre cazuri. La glezna apare pe fata posteromediala a talusului in 56% dintre cazuri si pe fata anterolaterala a talusului in 44% dintre cazuri.
Simptomele osteocondritei disecante variaza cu stadiul leziunii. La genunchi leziunile precoce in evolutia lor sunt asociate cu simptome vagi si slab definite, incluzind grade diferite de durere si tumefiere. Pe masura ce leziunea progreseaza, simptome precum transmisibilitatea, localizarea si iradierea sunt observate frecvent. Aceste simptome sunt intermitente si asociate cu exercitiile. Pacientii trebuie intrebati asupra frecventei simptomelor. Simptomele care sunt constante si severe sunt asociate tipic cu corpii pierduti din genunchi. Simptomele care cresc in intensitate si frecventa pot indica progresia leziunii. In plus, pacientii cu corpi pierduti in articulatie pot palpa aceste fragmente. Diferentierea osteonecrozei de osteocondrita disecanta este dificila, iar cel mai important indiciu este virsta pacientului. Pacientii tineri tind sa dezvolte osteocondrita disecanta, iar cei in virsta osteonecroza.
Examen fizic:
Examenul fizic al oricarui pacient care raporteaza probleme cu genunchiul trebuie sa inceapa cu examinarea ambulatiei. La un pacient cu osteocondrita a genunchiului, piciorul afectat poate fi in rotatie extrema in timpul mersului in incercarea de a evita incarcerarea tibiei pe fata laterala a condilului. Pacientii cu afectarea genunchiului prezinta slabiciunea cvadricepsului si nu a gluteus maximus.
Se verifica semnele de atrofie sau slabiciune a muschiului cvadriceps. Se poate observa un epansament. Pacientul poate sa fie incapabil de a efectua o extensie totala a genunchiului. La palpare leziunea este sensibila. Tesutl Wilson este util. in acest test examinatorul flexeaza genunchiul afectat la 90 de grade si roteste intern tibia cu extinderea lenta a genunchiului. Pe masura ce genunchiul este extins la 30 de grade flexie, tibia impinge in leziunea de pe condilul femural medial cauzind durere. Rotatia externa elimina durerea prin indepartarea tibiei de leziune.
Pacientii cu afectarea gleznei raporteaza tumefierea acesteia si simptome de durere la ambulatie sau la miscarile active ale gleznei. Aproximativ 90% dintre pacienti prezinta istoric clar de trauma in antecedente. Pacientii pot sa nu acuze durere, in functie de stadiu leziunii.
Examinarea fizica a pacientului cu afectarea gleznei arata epansament articular, crepitante si sensibilitate difuza sau localizata. Pe masura ce leziunea progreseaza simptomele devin mai severe si localizate. Durerea la compresia articulatiei tibiotalare si crepitantele cu dorsiflexie sau flexie plantara sunt comune. Leziunile laterale pot determina durere si sensibilitate ridicata fata de cele mediale.
Pacientii cu osteocondrita cotului raporteaza debut insidios a durerii articulare si limitarea intermitenta a miscarilor. Simptomele pacientului sunt intermitente si asociate cu exercitiile. Pacientii prezinta istoric de leziune prin suprautilizare sau traumatisme. Cei mai multi pacienti au practicat tenis sau sporturi de aruncare.
Diagnostic
Studii imagistice:
Evaluarea radiografica este prima investigatie efectuata. Cind este detectata o leziune osteocondrala apare ca radiolucenta in epifiza articulara. In leziunile precoce pacientii pot prezenta radiografii normale. In afectarea genunchiului se vizualizeaza leziunile condilului medial femural.
Schintigrafia osoasa cu techenetiu este importanta pentru evaluarea osteocondritei disecante. Gradul de captare osoasa este un indicator important al vindecarii fragmentului osteocodnral. Cu cit este captarea mai mare cu atit activitatea osteoblastica si posibilitatea vindecarii conservative cresc.
Rezonanta magnetica este utila pentru evaluarea pacientilor cu osteocondrita disecanta. Permite vizualizarea corpilor pierduti si gradul de detasare. Leziunile care apar normale la radiografie pot fi detectate cu rezoannta magnetica. Permite determinarea interfetelor fluidice si integritatea suprafetelor articulare. Este utila in planificarea perioperativa pentru a determina gradul detasarii fragmentului. Injectiile intra-articulare cu gadoliniu pot fi indicate deoarece cresc sensibilitatea si specificitatea rezoanantei magnetice.
Sonografia (ecografia) este utilizata pentru a evalua osteocondrita disecanta a genunchiului si capitelum humeral. Avantajele sonografiei sunt costul scazut fata de tomografie si rezonanta si scanarea dinamica in miscare a articulatiei afectate.
Tratament
Virsta pacientului este critica in determinarea necesitatii interventiei chirurgicale la un pacient cu osteocondrita genunchiului si momentul operatiei. Interventiile chirurgicale sunt garantate la un copil cu afectarea genunchiului daca simptomele persista pentru 6-12 luni, daca indicii radiografici prezic vindecare anormala la masurile conservative, daca maturitatea scheletica este definitiva in 6 luni sau daca corpii pierduti sunt prezenti. Interventiile chirurgicale timpurii sunt considerate la un adult cu afectarea genunchiului. Decizia de a opera un adult se bazeaza pe sitoricul de trauma.
Chirurgia este indicata la toti pacientii cu osteocondrita gleznei cu leziune talara laterala si fragmente complet detasate dar care ramin in craterul leziunii. Pacientii simptomatici cu stadiul III medial talar necesita interventie chirurgicala. Stadiul IV pe fetele laterale si mediale necesita interventie chirurgicala.
Indicatiile chirurgicale pentru afectarea cotului sunt controversate. Contractura progresiva articulara, simptomele nerezolvate supa tratamentul conservativ si contractura fixa la peste 10 grade cu durere de cot sunt indicatii comune pentru interventia chirurgicala.
Toti pacientii cu leziuni simptomatice la care tratamentul conservativ esueaza necesita interventie chirurgicala. Radiografia trebuie sa fie corelata cu alte caracteristici clinice. Leziunile asimptomatice ale articulatiilor care sustin greutatea necesita operatie datorita riscului degenerativ.
Terapia conservativa:
Tratamentul conservativ la acesti pacienti cuprinde limitarea activitatii si protejarea articulatiei pentru a preveni dislocarile viitoare. Articulatiile afectate sunt imobilizate pentru a limita stressul in leziune. Activitatea este permisa o data ce pacientul nu mai raporteaza durere, prezinta un examen fizic normal si vindecare radiografica. Dupa 3 luni, pacientii care sunt inca simptomatici sau a caror radiografii nu arata ameliorare necesita operatie.
Tratamentul conservativ pentru afectarea gleznei este ghidat de 2 considerente: localizarea leziunii si elementele radiografice. Pacientii cu leziuni mediale sau laterale si radiografie normala sau doar cu detasarea partiala pot fi tratati conservativ. Tratamentul conservativ la acesti pacienti include imobilizarea membrului pentru 6-12 saptamini.
Terapia chirurgicala:
Optiunile chirurgicale au inclus traditional forajul defectului, nlaturarea corpilor fragmentati, fixarea acestora la locul de separare si plasarea de grefe osteocondrale. Metodele interventionale curente includ fixarea leziunii, forajul in leziune si mozaicplastia autologa osteocondrala cu transplant de condrocite autolog.
Mozaicplastia osteocondrala autologa:
Grefele osteocondrale cilindroce din periferia osului sunt inlaturate artroscopic si transplantate in defectele pregatite ale zonelor afectate. Cresterea fibrocartilajului stimulata de abraziune sau chiuretaj la baza defectului completeaza suprafata noua.
Transplantul autolog de condrocite:
Condrocitele sunt prelevate artroscopic si cultivate in laborator pentru 3 saptamini. in timpul transplantarii de condrocite este critica evitarea hemoragiilor din defect. Celulele cultivae sunt injectate in defect, acoperite cu parte perisoteala. Aceasta tehnica este necesara pentru defectele mari in care alte tratamente au esuat.
Tehnica sandwich (excizia radicala a osului sclerotic cu grefarea de os in defect si transplant autolog de condrocite) :
Defectul este excizat pina la cartilaj normal, iar osul sclerotic este excavat pina la osul care singereaza. Defectul osos este umplut cu os sanatos din platoul subcondral si se aplica parte perisoteala pentru a securiza grefa. Este efectuat transplantul de condrocite.
Prognostic:
Evolutia naturala si prognosticul prin tratamentele diferite variaza I functie de virsta pacientului, de articulatia afectata si de stadiul leziunii. Afectarea genunchiului se vindeca cu terapia conservativa daca nu exista corpi pierduti. Rezultatele favorabile sunt de 94% la pacientii tratati prin ortoza pentru 4 luni. Forma adulta a bolii raspunde rar la tratamentul conservativ. Pacientii juvenili cu afectarea gleznei raspund la terapia conservativa mai bine decit cei adulti. Forma adulta a afectarii cotului raspunde mai bine la interventia chirurgicala.
Implantarea de condrocite autologe si mozaicplastia sunt inca proceduri relativ noi. Rezultatelor lor initiale sunt promitatoare, totusi sunt necesare noi date inainte de a recomanda ferm procedurile. Sunt necesare studii pentru a diferentia raspunsurile la aceste terapii pentru forma adulta si juvenila a bolii.
SURSA 02
Osteocondrita disecanta rezulta din pierderea vascularizatiei la nivelul unei zone osoase de sub suprafata articulara si de obicei afecteaza genunchiul. Osul afectat si cartilajul articular ce il acopera se degradeaza in timp si apare durerea. Pacientii care prezinta aceasta distructie articulara pot dezvolta in final osteoartrita. Aceasta afectiune ia nastere spontan la adolescent sau un adult tanar. Poate fi datorata unei obstructii usoare a unei artere mici, unui traumatism sau unei fracturi minuscule care deterioreaza cartilajul supraiacent.
Osul sufera un proces de necroza avasculara (degenerare din cauza lipsei aprovizionarii cu sange). Afectarea mai multor articulatii sau aparitia osteocondritei disecante la mai multi membri ai familiei poate indica mecanismul genetic al bolii.
Simptome si diagnostic
Daca nu apare vindecarea spontana, cartilajul se va desprinde de osul afectat si un fragment din cartilaj poate sa pluteasca liber in spatiul articular, cauzand aparitia unui blocaj articular, slabiciune si durere intensa. Pentru diagnosticul osteocondritei disecante se pot folosi radiografiile, rezonanta magnetica imagistica sau artroscopia, care pot evalua conditia cartilajului.
Tratament
Daca nu s-au desprins fragmente de cartilaj in spatiul articular, un chirurg le poate fixa cu ace sau suruburi care patrund in cartilaj pentru a stimula vascularizatia. Daca sunt desprinse fragmente de cartilaj, chirurgul va curata cavitatea articulara pana ajunge la tesut osos si va adauga o grefa osoasa pentru a fixa fragmentele. Fragmentele care nu pot fi reparate sunt indepartate si cavitatea articulara este "razuita" pentru a stimula cresterea unui nou cartilaj. Cercetarile curente evalueaza valoarea transplantului de celule cartilaginoase si a altor tesuturi in tratamentul acestei afectiuni.
SURSA 03
Osteocondrita juvenila (osteocondroza) este o afectiune de origine necunoscuta, in care centrele de osificare ale copiilor si adolescentilor devin temporar moi, ducand la deformari secundare compresiunilor. Dupa o perioada de timp riabila (deseori aproximativ 2-3 ani) osul se intareste din nou, in noua sa forma, defectuoasa.
Manifestari clinice. Varsta la care apar aceste modificari depinde de osul afectat, si este de obicei momentul dezvoltarii nucleului osos. Simptomul principal este durerea locala. Modificari radiologice: crestere initiala a densitatii nucleului osos; urmata de un aspect pestrit (pe masura resorbtiei osului afectat) si aplatizare; apoi textura normala revine, dar deformarea se mentine. Consecinta pe termen lung este artrita degenerati.
Tratament. Deseori nu este necesar, dar articulatiile mari pot necesita protectie (de ex. cu un pansament gipsat).
Boala Scheuermann. Afecteaza pe cei in rsta de 13-l6 ani. Este afectata osificarea normala a epifizelor mai multor vertebre toracice. Fortele deformante sunt maxime la marginea anterioara a vertebrelor, astfel incat vertebrele sunt mai inguste anterior, rezultand cifoza. in faza acti a bolii, vertebrele pot fi sensibile la palparea ferma. Radiologie sunt vizibile incizuri profunde pe marginile anterioare ale vertebrelor. Mai tarziu apare ingustarea spatiului discal anterior.
Tratament: Daca tratamentul simptomatic nu are efect, incearca un pansament gipsat (de ex. pentru 8 saptamani, in cazurile severe); de asemenea fizioterapie. Centurile spinale sunt rareori necesare.
Boala Kohler. Copin afectati au intre 3-5 ani. Au dureri in regiunea mediotarsala si schioapata. Poate exista sensibilitate la palparea navicu-larului. Radiografiile sunt diagnostice, aratand un os dens, deformat. Tratament: simptomatic, repausul piciorului sau purtarea unui gips la mers.
Boala Kienbock. Apar dureri la nivelul osului lunat, in special in timpul miscarilor active ale pumnului. Priza manuala este defectuoasa datorita durerii. Radiografiile sunt diagnostice, aratand la inceput un os lunat dens, cu o mica reducere a profunzimii, mai tarziu, aplatizare mai marcata. Consecinta este artroza. Tratament: in stadiile precoce, maladia poate ceda la imobilizarea pumnului timp de 3 luni, in stadiile active; poate fi excizat osul lunat si imtata o proteza; odata instalata artroza, excizia osului lunat este inutila.
Boala Freiberg. Poate fi clasificata ca o osteocondrita disecanta. Radiologie: epifiza capului unui metatarsian devine granulara, fragmentata si aplatizata. Tratament: extirparea precoce a osului afectat, cu grefa osoasa si utilizarea unui gips la mers. Daca deformarea este deja instalata, tratamentul se rezuma la obserre.
Etiologia adevarata a osteocondritei disecante a fost sursa dezbaterilor entuziaste pentru decade intregi. Etiologia a fost descrisa drept traumatica, ischemica, idiopatica si ereditara. Dezbaterile continua, dar cei mai multi medici considera osteocondrita disecanta ca rezultatul unor elemente multifactoriale.
Osteocondrita disecanta afecteaza doua populatii distincte diferentiate prin statutul fizelor acestora. Pacientii cu virste intre 5 si 15 ani cu fize deschise prezinta forma juvenila a bolii. Adolescentii maturi si adultii care au fizele inchise prezinta forma adulta a bolii. Simptomele osteocondritei disecante depind de stadiul leziunii. Lasata netratata poate conduce la modificari degenerative precoce cu durere cronica si impotenta functionala.
Boala determina de obicei durere si tumefiere articulara cu iradierea durerii in ambulatie. Examenul fizic arata epansamente, sensibilitate si crepitante. Boala poate fi dificil de diagnosticat deoarece aceste simptome sunt descoperite in alte boli. Totusi osteocondrita disecanta poate fi confirmata prin radiografie, tomografie, rezonanta magnetica. Este clasificata de aceste investigatii imagistice sau prin artroscopie.
Pentru o perioada indelungata tratamentul de electie pentru osteocondrita disecanta a ramas artrotomia cu inlaturarea fragmentelor osteocondrale sau tratamentul conservativ. Cea din urma optiune ramine tratamentul standard pentru pacientii cu boala precoce si fize deschise. In schimb, optiunile chirurgicale au inclus traditional forajul defectului, inlaturarea corpilor fragmentati, fixarea acestora la locul de separare si plasarea de grefe osteocondrale. Metodele interventionale curente includ fixarea leziunii, forajul in leziune si mozaicplastia autologa osteocondrala cu transplant de condrocite autolog.
Terapia pentru osteocondrita disecanta a genunchiului este ghidata in cea mai mare parte de virsta pacientului. Leziunile simptomatice la copii sau pacientii imaturi scheletic, care nu prezinta corpi pierduti la radiografie necesita tratament initial conservativ pentru 3 luni. Tratamentul conservativ la acesti pacienti cuprinde limitarea activitatii si protejarea articulatiei pentru a preveni dislocarile viitoare. Articulatiile afectate sunt imobilizate pentru a limita stressul in leziune.
Patogenie si cauze
Trauma:
Trauma a fost descrisa ca etiologie potentiala pentru osteocondrita disecanta. La genunchi, trauma directa poate creea o fractura transcondrala, totusi predilectia pentru portiunea posterolaterala a condilului femural medial sugereaza trauma indirecta. La glezna leziunile traumatice sunt acceptate ca etiologie. Subluxatia tibiotalara determina incarcerarea talusului sub tibie sau fibula. Leziunile anterolaterale talare determina impactarea talusului in fibula. Cauza exacta a osteocondritei disecante a cotului nu este clara. Cei mai multi medici considera rolul important al microtraumei repetitive ca etiologie potentiala. Sporturile care misca cotul peste cap precum baschetul determina formarea de forte de compresie intre capul radial si capitelium, conducind la modificari osteocondritice.
Ischemia:
Ischemia a fost investigata ca etiologie potentiala pentru osteocondrita disecanta. Predispozitia naturala pentru ischemie conduce la formarea de sechestre osoase si vulnerabilitate la traumatisme.
Genetica:
Citiva cercetatori au investigat o legatura genetica pentru aceasta boala. S-a raportat o influenta ereditara pentru boala.
Patofiziologie:
O data prezenta o leziune aceasta progreseaza tipic prin 4 stadii daca nu este tratata adecvat.
Stadiul I consta dintro zona mica de compresie a osului subcondral.
Stadiul II consta dintrun fragment partial detasat. O radiografie a osului arata o zona bine circumscrisa de os subcondral sclerotic separat de restul epifizei de o linie radiolucenta.
Stadiul III prezinta leziuni cu fragmente detasate complet care ramin in craterul leziunii.
Stadiul IV consta din detasarea totala a fragmentelor de craterul leziunii-denumite si corpi pierduti.
Semne si simptome de osteocondrita disecanta
Virsta medie de prezentare a osteocondritei disecante juvenile este de 11-13 ani. Pentru forma adulta a bolii este intre 17-36 de ani. Pentru glezna virsta medie de debut a bolii este 15-35 de ani, iar pentru cot de 12-21 de ani.
Osteocondrita disecanta apare la genunchi in 75% dintre cazuri si la glezna in 4% dintre cazuri. La genunchi apare pe condilul femural medial in 75% dintre cazuri, pe suprafata care sustine greutatea de pe condilul medial in 10% dintre cazuri si pe cel lateral in 10% dintre cazuri, groapa intercondiliana sau patela in 5% dintre cazuri. La glezna apare pe fata posteromediala a talusului in 56% dintre cazuri si pe fata anterolaterala a talusului in 44% dintre cazuri.
Simptomele osteocondritei disecante variaza cu stadiul leziunii. La genunchi leziunile precoce in evolutia lor sunt asociate cu simptome vagi si slab definite, incluzind grade diferite de durere si tumefiere. Pe masura ce leziunea progreseaza, simptome precum transmisibilitatea, localizarea si iradierea sunt observate frecvent. Aceste simptome sunt intermitente si asociate cu exercitiile. Pacientii trebuie intrebati asupra frecventei simptomelor. Simptomele care sunt constante si severe sunt asociate tipic cu corpii pierduti din genunchi. Simptomele care cresc in intensitate si frecventa pot indica progresia leziunii. In plus, pacientii cu corpi pierduti in articulatie pot palpa aceste fragmente. Diferentierea osteonecrozei de osteocondrita disecanta este dificila, iar cel mai important indiciu este virsta pacientului. Pacientii tineri tind sa dezvolte osteocondrita disecanta, iar cei in virsta osteonecroza.
Examen fizic:
Examenul fizic al oricarui pacient care raporteaza probleme cu genunchiul trebuie sa inceapa cu examinarea ambulatiei. La un pacient cu osteocondrita a genunchiului, piciorul afectat poate fi in rotatie extrema in timpul mersului in incercarea de a evita incarcerarea tibiei pe fata laterala a condilului. Pacientii cu afectarea genunchiului prezinta slabiciunea cvadricepsului si nu a gluteus maximus.
Se verifica semnele de atrofie sau slabiciune a muschiului cvadriceps. Se poate observa un epansament. Pacientul poate sa fie incapabil de a efectua o extensie totala a genunchiului. La palpare leziunea este sensibila. Tesutl Wilson este util. in acest test examinatorul flexeaza genunchiul afectat la 90 de grade si roteste intern tibia cu extinderea lenta a genunchiului. Pe masura ce genunchiul este extins la 30 de grade flexie, tibia impinge in leziunea de pe condilul femural medial cauzind durere. Rotatia externa elimina durerea prin indepartarea tibiei de leziune.
Pacientii cu afectarea gleznei raporteaza tumefierea acesteia si simptome de durere la ambulatie sau la miscarile active ale gleznei. Aproximativ 90% dintre pacienti prezinta istoric clar de trauma in antecedente. Pacientii pot sa nu acuze durere, in functie de stadiu leziunii.
Examinarea fizica a pacientului cu afectarea gleznei arata epansament articular, crepitante si sensibilitate difuza sau localizata. Pe masura ce leziunea progreseaza simptomele devin mai severe si localizate. Durerea la compresia articulatiei tibiotalare si crepitantele cu dorsiflexie sau flexie plantara sunt comune. Leziunile laterale pot determina durere si sensibilitate ridicata fata de cele mediale.
Pacientii cu osteocondrita cotului raporteaza debut insidios a durerii articulare si limitarea intermitenta a miscarilor. Simptomele pacientului sunt intermitente si asociate cu exercitiile. Pacientii prezinta istoric de leziune prin suprautilizare sau traumatisme. Cei mai multi pacienti au practicat tenis sau sporturi de aruncare.
Diagnostic
Studii imagistice:
Evaluarea radiografica este prima investigatie efectuata. Cind este detectata o leziune osteocondrala apare ca radiolucenta in epifiza articulara. In leziunile precoce pacientii pot prezenta radiografii normale. In afectarea genunchiului se vizualizeaza leziunile condilului medial femural.
Schintigrafia osoasa cu techenetiu este importanta pentru evaluarea osteocondritei disecante. Gradul de captare osoasa este un indicator important al vindecarii fragmentului osteocodnral. Cu cit este captarea mai mare cu atit activitatea osteoblastica si posibilitatea vindecarii conservative cresc.
Rezonanta magnetica este utila pentru evaluarea pacientilor cu osteocondrita disecanta. Permite vizualizarea corpilor pierduti si gradul de detasare. Leziunile care apar normale la radiografie pot fi detectate cu rezoannta magnetica. Permite determinarea interfetelor fluidice si integritatea suprafetelor articulare. Este utila in planificarea perioperativa pentru a determina gradul detasarii fragmentului. Injectiile intra-articulare cu gadoliniu pot fi indicate deoarece cresc sensibilitatea si specificitatea rezoanantei magnetice.
Sonografia (ecografia) este utilizata pentru a evalua osteocondrita disecanta a genunchiului si capitelum humeral. Avantajele sonografiei sunt costul scazut fata de tomografie si rezonanta si scanarea dinamica in miscare a articulatiei afectate.
Tratament
Virsta pacientului este critica in determinarea necesitatii interventiei chirurgicale la un pacient cu osteocondrita genunchiului si momentul operatiei. Interventiile chirurgicale sunt garantate la un copil cu afectarea genunchiului daca simptomele persista pentru 6-12 luni, daca indicii radiografici prezic vindecare anormala la masurile conservative, daca maturitatea scheletica este definitiva in 6 luni sau daca corpii pierduti sunt prezenti. Interventiile chirurgicale timpurii sunt considerate la un adult cu afectarea genunchiului. Decizia de a opera un adult se bazeaza pe sitoricul de trauma.
Chirurgia este indicata la toti pacientii cu osteocondrita gleznei cu leziune talara laterala si fragmente complet detasate dar care ramin in craterul leziunii. Pacientii simptomatici cu stadiul III medial talar necesita interventie chirurgicala. Stadiul IV pe fetele laterale si mediale necesita interventie chirurgicala.
Indicatiile chirurgicale pentru afectarea cotului sunt controversate. Contractura progresiva articulara, simptomele nerezolvate supa tratamentul conservativ si contractura fixa la peste 10 grade cu durere de cot sunt indicatii comune pentru interventia chirurgicala.
Toti pacientii cu leziuni simptomatice la care tratamentul conservativ esueaza necesita interventie chirurgicala. Radiografia trebuie sa fie corelata cu alte caracteristici clinice. Leziunile asimptomatice ale articulatiilor care sustin greutatea necesita operatie datorita riscului degenerativ.
Terapia conservativa:
Tratamentul conservativ la acesti pacienti cuprinde limitarea activitatii si protejarea articulatiei pentru a preveni dislocarile viitoare. Articulatiile afectate sunt imobilizate pentru a limita stressul in leziune. Activitatea este permisa o data ce pacientul nu mai raporteaza durere, prezinta un examen fizic normal si vindecare radiografica. Dupa 3 luni, pacientii care sunt inca simptomatici sau a caror radiografii nu arata ameliorare necesita operatie.
Tratamentul conservativ pentru afectarea gleznei este ghidat de 2 considerente: localizarea leziunii si elementele radiografice. Pacientii cu leziuni mediale sau laterale si radiografie normala sau doar cu detasarea partiala pot fi tratati conservativ. Tratamentul conservativ la acesti pacienti include imobilizarea membrului pentru 6-12 saptamini.
Terapia chirurgicala:
Optiunile chirurgicale au inclus traditional forajul defectului, nlaturarea corpilor fragmentati, fixarea acestora la locul de separare si plasarea de grefe osteocondrale. Metodele interventionale curente includ fixarea leziunii, forajul in leziune si mozaicplastia autologa osteocondrala cu transplant de condrocite autolog.
Mozaicplastia osteocondrala autologa:
Grefele osteocondrale cilindroce din periferia osului sunt inlaturate artroscopic si transplantate in defectele pregatite ale zonelor afectate. Cresterea fibrocartilajului stimulata de abraziune sau chiuretaj la baza defectului completeaza suprafata noua.
Transplantul autolog de condrocite:
Condrocitele sunt prelevate artroscopic si cultivate in laborator pentru 3 saptamini. in timpul transplantarii de condrocite este critica evitarea hemoragiilor din defect. Celulele cultivae sunt injectate in defect, acoperite cu parte perisoteala. Aceasta tehnica este necesara pentru defectele mari in care alte tratamente au esuat.
Tehnica sandwich (excizia radicala a osului sclerotic cu grefarea de os in defect si transplant autolog de condrocite) :
Defectul este excizat pina la cartilaj normal, iar osul sclerotic este excavat pina la osul care singereaza. Defectul osos este umplut cu os sanatos din platoul subcondral si se aplica parte perisoteala pentru a securiza grefa. Este efectuat transplantul de condrocite.
Prognostic:
Evolutia naturala si prognosticul prin tratamentele diferite variaza I functie de virsta pacientului, de articulatia afectata si de stadiul leziunii. Afectarea genunchiului se vindeca cu terapia conservativa daca nu exista corpi pierduti. Rezultatele favorabile sunt de 94% la pacientii tratati prin ortoza pentru 4 luni. Forma adulta a bolii raspunde rar la tratamentul conservativ. Pacientii juvenili cu afectarea gleznei raspund la terapia conservativa mai bine decit cei adulti. Forma adulta a afectarii cotului raspunde mai bine la interventia chirurgicala.
Implantarea de condrocite autologe si mozaicplastia sunt inca proceduri relativ noi. Rezultatelor lor initiale sunt promitatoare, totusi sunt necesare noi date inainte de a recomanda ferm procedurile. Sunt necesare studii pentru a diferentia raspunsurile la aceste terapii pentru forma adulta si juvenila a bolii.
SURSA 02
Osteocondrita disecanta rezulta din pierderea vascularizatiei la nivelul unei zone osoase de sub suprafata articulara si de obicei afecteaza genunchiul. Osul afectat si cartilajul articular ce il acopera se degradeaza in timp si apare durerea. Pacientii care prezinta aceasta distructie articulara pot dezvolta in final osteoartrita. Aceasta afectiune ia nastere spontan la adolescent sau un adult tanar. Poate fi datorata unei obstructii usoare a unei artere mici, unui traumatism sau unei fracturi minuscule care deterioreaza cartilajul supraiacent.
Osul sufera un proces de necroza avasculara (degenerare din cauza lipsei aprovizionarii cu sange). Afectarea mai multor articulatii sau aparitia osteocondritei disecante la mai multi membri ai familiei poate indica mecanismul genetic al bolii.
Simptome si diagnostic
Daca nu apare vindecarea spontana, cartilajul se va desprinde de osul afectat si un fragment din cartilaj poate sa pluteasca liber in spatiul articular, cauzand aparitia unui blocaj articular, slabiciune si durere intensa. Pentru diagnosticul osteocondritei disecante se pot folosi radiografiile, rezonanta magnetica imagistica sau artroscopia, care pot evalua conditia cartilajului.
Tratament
Daca nu s-au desprins fragmente de cartilaj in spatiul articular, un chirurg le poate fixa cu ace sau suruburi care patrund in cartilaj pentru a stimula vascularizatia. Daca sunt desprinse fragmente de cartilaj, chirurgul va curata cavitatea articulara pana ajunge la tesut osos si va adauga o grefa osoasa pentru a fixa fragmentele. Fragmentele care nu pot fi reparate sunt indepartate si cavitatea articulara este "razuita" pentru a stimula cresterea unui nou cartilaj. Cercetarile curente evalueaza valoarea transplantului de celule cartilaginoase si a altor tesuturi in tratamentul acestei afectiuni.
SURSA 03
Osteocondrita juvenila (osteocondroza) este o afectiune de origine necunoscuta, in care centrele de osificare ale copiilor si adolescentilor devin temporar moi, ducand la deformari secundare compresiunilor. Dupa o perioada de timp riabila (deseori aproximativ 2-3 ani) osul se intareste din nou, in noua sa forma, defectuoasa.
Manifestari clinice. Varsta la care apar aceste modificari depinde de osul afectat, si este de obicei momentul dezvoltarii nucleului osos. Simptomul principal este durerea locala. Modificari radiologice: crestere initiala a densitatii nucleului osos; urmata de un aspect pestrit (pe masura resorbtiei osului afectat) si aplatizare; apoi textura normala revine, dar deformarea se mentine. Consecinta pe termen lung este artrita degenerati.
Tratament. Deseori nu este necesar, dar articulatiile mari pot necesita protectie (de ex. cu un pansament gipsat).
Boala Scheuermann. Afecteaza pe cei in rsta de 13-l6 ani. Este afectata osificarea normala a epifizelor mai multor vertebre toracice. Fortele deformante sunt maxime la marginea anterioara a vertebrelor, astfel incat vertebrele sunt mai inguste anterior, rezultand cifoza. in faza acti a bolii, vertebrele pot fi sensibile la palparea ferma. Radiologie sunt vizibile incizuri profunde pe marginile anterioare ale vertebrelor. Mai tarziu apare ingustarea spatiului discal anterior.
Tratament: Daca tratamentul simptomatic nu are efect, incearca un pansament gipsat (de ex. pentru 8 saptamani, in cazurile severe); de asemenea fizioterapie. Centurile spinale sunt rareori necesare.
Boala Kohler. Copin afectati au intre 3-5 ani. Au dureri in regiunea mediotarsala si schioapata. Poate exista sensibilitate la palparea navicu-larului. Radiografiile sunt diagnostice, aratand un os dens, deformat. Tratament: simptomatic, repausul piciorului sau purtarea unui gips la mers.
Boala Kienbock. Apar dureri la nivelul osului lunat, in special in timpul miscarilor active ale pumnului. Priza manuala este defectuoasa datorita durerii. Radiografiile sunt diagnostice, aratand la inceput un os lunat dens, cu o mica reducere a profunzimii, mai tarziu, aplatizare mai marcata. Consecinta este artroza. Tratament: in stadiile precoce, maladia poate ceda la imobilizarea pumnului timp de 3 luni, in stadiile active; poate fi excizat osul lunat si imtata o proteza; odata instalata artroza, excizia osului lunat este inutila.
Boala Freiberg. Poate fi clasificata ca o osteocondrita disecanta. Radiologie: epifiza capului unui metatarsian devine granulara, fragmentata si aplatizata. Tratament: extirparea precoce a osului afectat, cu grefa osoasa si utilizarea unui gips la mers. Daca deformarea este deja instalata, tratamentul se rezuma la obserre.
Alte informatii: Osteocondrita disecanta , artrita , fizioterapie
|
Scolioza, curbura coloanei vertebrale ... Scolioza este afectiunea in care coloana vertebrala este deviata in plan frontal (intr-o parte) si in cadrul careia apare gibozitatea – rotatia corpurilor vertebrale, manifestata prin iesirea in afara a coastelor. În general, apare la mijlocul spatelui (coloana toracica) sau in ...
Sfaturi in caz de fracturi ale degetelor de la picior ... Fractura degetului de la picior se poate produce fie prin lovirea acestuia in urma impiedicarii fie prin caderea unui obiect greu pe deget. O fractura longitudinala (in "fir de par") se poate produce in urma exercitiul fizic regulat, activitatii fizice intense, de tipul alergat sau ...
Ruptura de menisc ... Articulatia genunchiului este cea mai mare articulatie a corpului omenesc (si o sa fie foarte pomenita pe dralinpopescu.ro). Comparativ cu alte articulatii mari ( sold, umar ), este mai putin acoperita si protejata de parti moi, ceea ce explica frecventele sale expuneri la actiunea factorilor ...
Principalele deviatii ale coloanei vertebrale ... Ce sunt cifoza, scolioza si lordoza Aceste afectiuni sunt modificari patologice de ax ale coloanei vertebrale. Cifozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale in plan sagital (in planul vertical de simetrie), prin exagerarea curburilor normale ale coloanei vertebrale. Cifoza se manifesta prin ...
Cele mai frecvente afectiuni ale genunchiului ... Genunchiul este reprezentat de regiunea articulara situata la jonctiunea coapsei cu gamba. Articulatia genunchiului uneste femurul cu tibia si cu rotula. Adaptarea perfecta a suprafetei articulare a femurului cu cea a tibiei este asigurata prin existenta a doua formatii fibrocartilaginoase, ...
Boala Paget - a doua ca frecventa la varstnici ... Boala Paget a osului sau osteita deformanta este o afectiune localizata a remodelarii oaselor care debuteaza tipic prin resorbtia excesiva osoasa urmata de proliferarea excesiva a oaselor. Aceasta activitate osteoclastica urmata de formare compensatorie de os (activitate osteoblastica) conduce la ...
Osteoartrita, boala degenerativa articulara ... Osteoartrita este cea mai intalnita forma de artrita, in special la persoanele in varsta. Denumita de cele mai multe ori boala degenerativa a articulatiilor, osteoartrita afecteaza cartilagiile, adica tesuturile care acopera osul la capatul care se prinde in articulatie. Un cartilajul sanatos ...
Publicitate
web design by © ClausDesign
Toate drepturile transferate catre Starlight LTD, Amsterdam, Weesperstraat, Holland 
2009 - 2012 Romedicale.ro
|