
Remodelarea sanilor, cu propriul tesut adipos
Injectarea propriei grasimi de pe burta sau coapse in san pentru reconstruirea acestuia dupa operatia efectuata pentru a scapa de cancer pare a fi o tehnica promitatoare. Procedura a fost pusa la punct de o companie din San Diego si presupune celule grase "tratate" pentru a ramane acolo unde sunt injectate.
În cursul acestui an, compania va lansa un studiu de reconstruire a sanului in Europa pentru femei care au fost supuse unor operatii partiale de mastectomie. De asemenea, ar fi posibil ca procedura sa se aplice si in cazul femeilor care doresc marirea sanilor, numai ca cei care au dezvoltat tehnica doresc sa se focuseze pe pacientele cu cancer mamar si au nevoie de plastii dupa operatie.
Tehnica dezvoltata de companie presupune luarea de tesut adipos de la pacienta printr-o procedura minora de liposuctie. Ţesutul este apoi pus intr-un sistem special si peste o ora o doza de celule regenerative poate fi injectata in san.
Injectiile cu grasime au devenit o practica des intalnita in randul chirurgilor plasticieni, fiind folosite, de exemplu, pentru "umplerea" ridurilor din jurul ochilor. Dr. Brian Kinney, profesor de chirurgie plastica la Universitatea Southern California, spune, insa, ca exista riscul ca celule grase sa se reabsoarba si, de asemenea, ca acele celule sa arate la mamografie ca si cum pacienta ar avea cancer la san.
Acesta spune ca este nevoie ca, in momentul in care tehnica va fi aprobata, pacienta care va opta pentru acest mod de remodelare a sanului sa gaseasca un radiolog cu experienta in citirea mamografiilor.
SURSA 02
Dupa operatia de mastectomie efectuata pentru cancerul de san, foarte multe femei aleg interventia chirurgicala de remodelare a sanilor, care implica inlocuirea tegumentului, tesutului mamar si a mamelonului. Scopul final al tratamentului consta in restabilirea simetriei dintre cei doi sani.
Exista foarte multe tipuri de proceduri de remodelare a sanilor, in functie de starea de sanatate a pacientului, scopurile interventiei si gradul de recuperare pe care il accepta pacientul. Cu cat procedura este mai dificila, cu atat exista riscuri mai mari, dar si rezultatele in ceea ce priveste aspectul estetic, sunt pe masura.
Femeile sunt sfatuite sa faca operatia de remodelare a sanilor in acelasi timp cu cea de mastectomie, pentru reducerea traumei emotionale, costurilor si disconfortului. Cu toate acestea, in cazul in care s-a inceput chimioterapia sau radioterapia, operatia de reconstructie va fi amanata.
Procedura: in functie de dorintele pacientului, starea de sanatate si antecedentele de interventii chirurgicale, se va stabili daca e nevoie de implanturi ale sanilor sau portiuni de tesuturi prelevate din alte parti ale corpului. Mamelonul poate fi construit folosind o proteza.
Efecte adverse frecvente: dupa interventie pot aparea inflamatie, tumefiere si echimoze timp de doua pana la trei saptamani. Operatiile de mastectomie si de remodelare a sanilor pot lasa zone fara sensibilitate si fibrozare la nivelul interventiei. Forma sanului remodelat se va imbunatati treptat in urmatoarele luni.
Complicatii: acestea depind de tipul interventiei chirurgicale. Pacienta va discuta cu medicul chirurg toate optiunile disponibile, riscurile si potentialele beneficii ale fiecareia.
Recuperare: majoritatea femeilor isi reiau activitatea in sase saptamani de la interventie. Este nevoie de cateva saptamani inainte de a putea efectua exercitii fizice mai intense. Cu timpul, sensibilitatea poate reaparea la nivelul sanilor. Majoritatea cicatricilor se imbunatatesc cu timpul.
Rezultate: sunt in general permanente. Cu toate acestea, se vor continua examenele periodice si screeningul pentru depistarea cancerului mamar (o operatie de remodelare poate masca recurenta unui cancer la nivelul mamografiei). Orice recurenta poate fi tratata prin interventie chirurgicala, radioterapie si chimioterapie.
SURSA 03
Sani frumosi, voluptosi, un simbol sexual vizibil, un simbol al feminitatii si al fertilitatii, descoperit cu entuziasm de tinerele adolescente, reprezinta din ce in ce mai mult o unealta a respectului de sine feminin. La fel ca si silueta, sanii reprezinta un motiv vesnic de nemultumire pentru reprezentantele sexului frumos, nu doar datorita unei perceptii negative despre sine, ci in principal datorita perceptiei celorlalti.
O estetica armonioasa a sanilor poate reprezenta iesirea unei femei din anonimat, iar pentru un barbat modalitatea de a iesi din rutina si letargie.
Sanii reprezinta ponderea principala a interventiilor de chirurgie estetica. Un fapt datorat in principal mediatizarii si accesului pacientelor la informatii de specialitate, dar si numarului de specialisti aparuti, in ultimii ani, in chirurgia estetica a sanului.
Ca un indicator de baza asupra unui aspect armonios si estetic al sanilor: daca atunci cand femeia poarta sutien volumul si aspectul sanilor si al decolteului este satisfacator si estetic atunci cu siguranta aceasta nu are motive pentru a apela la o interventie majora pentru marirea sanilor, cum ar fi implantul mamar, ci o tonifiere a bustului sau eventual o ridicare a sanilor.
Pentru o mai buna intelegere iata care sunt situatiile in care trebuie sa apelati la chirurgia estetica pentru remodelarea sanilor: sani lasati, sani prea mari, sani prea mici si cazul aparte de reconstructie a sanului (ca urmare a unei ablatii oncologice, parte a tratamentului cancerului de san) .
1. Sani lasati (flascitate, pierderea volumului, lipsa fermitatii)
Aceasta problema poate avea doua cauze: fie sunt prea mari si volumul lor actioneaza sub forta gravitatiei, fie sunt prea mici, iar tesutul muscular si mamar si-a pierdut din tonus (pierderea masiva si brusca in greutate, perioada de dupa nastere, alaptare) .
Ridicarea si remodelarea sanilor - operatia de indepartare a excesului de piele de la nivelul sanului si repozitionarea si micsorarea diametrului areolei mamare (corectia areolei mamare) .
Lifting-ul sanilor (mastopexie) - procedura prin care sunt ridicati si conturati sanii cazuti.
2. Sani mici
Numita din punct de vedere medical, atrofie mamara, poate fi usor corectata apeland la operatia de marire a sanilor cu ajutorul implanturilor.
Pentru femeile multumite de marimea sanilor, un decolteu senzual si sani frumosi sunt usor de obtinut printr-o interventie de lifting al sanilor (mastopexie) pentru a-i intari si ridica. In cazul pierderii unui volum mare din tesutul mamar (desi initial volumul sanilor era satisfacator) se poate apela la combinarea unui lifting cu inserarea unor implanturi mamare, care sa reconstruiasca “imaginea" initiala. Adesea este nevoie si de o corectie periareolara a surplusului de tegument (mastopexie periareolara) .
Marirea sanilor (mamoplastia de augmentare) nu este o decizie medicala, ci una personala, o operatie cu o vechime de aproape 50 de ani (1960), de conturare a corpului. Ea se practica in general la femeile cu hipodezvoltare a sanilor, asimetrie mamara, modificari ale conturului corpului si sanilor.
In prezent se fac progrese pentru a perfectiona o noua metoda de marire a sanilor prin transfer autolog de grasime (microlipofiling) . Aceasta metoda are de fapt scopul de a umple golurile la nivelul sanului provocate de reduceri masive, bruste in volumul acestuia (insa nu este o procedura de crestere a volumului permanenta si nici nu ofera fermitate sanilor) .
Liposcultura sanilor – procedura de remodelare a sanilor pe baza tesutului gras abundent in cazul pacientelor corpolente. Poate fi aplicata si pacientelor cu o greutatte mica si medie, care au apelat prealabil la implanturi ca metoda de marire a sanilor, iar postoperator se pot simti marginile implantului (se introduce grasime in zonele necesare – in functie de caz) .
E adevarat ca circula foarte multe zvonuri si argumente privind metode naturale de marire a sanilor, insa trebuie sa retineti faptul ca acestea nu vor avea efecte vizibile spectaculoase. Acestea nu sunt metode si tehnici de anvergura a sanilor ci pentru a tonifia sanii, a le oferi fermitate si a-i ajuta sa se dezvolte sanatos, ceea ce bineinteles le contureaza un aspect armonios, estetic si cativa milimetri in plus la volum (fie prin cresterea tesutului mamar ca urmare a stimularii hormonale, fie prin cresterea musculaturii pectorale prin exercitii, sau tonifiere prin masaj) .
Sanii sunt mai sanatosi si mai frumosi cu cat pielea este mai elastica, mai bine intretinuta prin exercitii fizice, hidratare, un stil de viata sanatos si echilibrat.
Principalii factori care afecteaza forma si fermitatea sanilor sunt:
- pierderea elasticitatii pielii, gravitatia, pierderea / cresterea masiva in greutate, sarcina, alaptarea, expunerea excesiva la soare, fumatul si nu in ultimul rand efectele naturale ale procesului de imbatranire.
3. Sani mari
De aceasta data avem de-a face cu o hipertrofie mamara, iar netratata poate provoca dureri mari ale bustului si spatelui, probleme de respiratie sau sedentarism. Solutia in acest caz este eliminarea surplusului de grasime (reductia mamara, cunoscuta tehnic sub denumirea de mamoplastie de reductie), asociata cu o operatie de corectie a areolei si a mameloanelor (remodelarea si pozitionarea acestora) .
Reductia mamara este o procedura complexa, care consta in indepartarea tegumentului, a grasimii si tesutului mamar si remodelarea sanului. Se asociaza cu liftingul mamar si remodelarea glandei mamare, corectarea ptozei mamare (sani “lasati") prin lifting cutanat.
Lipoaspiratia grasimii glandulare si celei dispuse periglandular – metoda de reductie mamara in cazul unei compozitii a sanului predominant din tesut gras.
4. Sani asimetrici
Simetria absoluta la nivelul sanilor este extrem de rara la femei. Asimetriile de volum pot fi corectate fie prin augmentarea sanului mic, fie prin reductia sanului mai mare. Diferentele de la nivelul complexului areolo-mamelonar (inaltimi diferite, prea lateralizate sau prea medializate) pot fi ameliorate prin corectii la nivelul mamelonului si la nivelul areolei. O problema estetica la nivelul mamelonului ce poate fi corectata chirurgical este invaginarea lor (mameloane “ ingropate “) .
Asimetrii pot exista si la nivelul santului inframanar (dispuse la inaltimi diferite), sau in cazul sanilor mici acesta poate sa nu existe (va fi reconstruit in cadrul interventiei de marire a sanilor) .
5. Reconstructie mamara
Momentul reconstructiei mamare este ales in functie de stadiul maladiei canceroase, insa ideal este in acelasi moment operator cu indepartarea chirugicala a sanului. In acest mod se minimalizeaza implicatiile socio- psihologice pe care le poate avea lipsa acestui segment – simbol al feminitatii, la o femeie.
In aceasta sectiune ne propunem sa va prezentam in detaliu toate aspectele chirurgiei estetice a sanului: lista operatii estetice sani, mastopexie, marire sani (Mamoplastia de augmentare), micsorare sani (Mamoplastia de reductie), corectarea aspectului (corectarea asimetriei mamare, corectarea mameloanelor infundate).
Alte informatii: Remodelarea sanilor ,
mamoplastia ,
operatia de mastectomie