Ruptura de menisc

Publicitate

Articulatia genunchiului este cea mai mare articulatie a corpului omenesc (si o sa fie foarte pomenita pe dralinpopescu.ro). Comparativ cu alte articulatii mari ( sold, umar ), este mai putin acoperita si protejata de parti moi, ceea ce explica frecventele sale expuneri la actiunea factorilor nocivi externi.
Meniscurile intraarticulare sunt doua fibrocartilaje ce creeaza o congruenta perfecta intre condilii femurali si platoul tibial, confera o stabilitate mai mare articulatiei genunchiului, permit o mai buna alunecare a capetelor osoase articulare si realizeaza absorbtia socurilor la acest nivel.
Meniscul lateral are forma unui cerc aproape complet, iar meniscul medial are forma unei semilune. Meniscul lateral este mai rezistent si mai mobil, si de aceea deplasarile lui sunt mai intinse.
Cauze
Leziunile meniscale ale articulatiei genunchiului pot fi singulare sau se pot asocia cu oricare alt tip de leziune in cadrul unor traumatisme complexe (entorse, luxatii, fracturi ).
Ruptura de menisc este cauzata de obicei de o miscare de torsiune, deseori cu piciorul fixat pe toata talpa si cu genunchiul flectat partial (de exemplu, la ridicarea de greutati sau la tenis). Fractura de menisc este accidentul tip al fotbalistilor.
Cu varsta, meniscul se uzeaza si poate fi lezat mai usor. Ruptura de menisc este rara la copiii mici.
Simptome
Simptomatologia rupturii de menisc variaza adeseori. Nu exista terminatii nervoase la nivelul meniscului, iar durerea este datorata tumefierii si leziunii tesuturilor inconjuratoare.
La o leziune tipica usoara a meniscului, poate exista o durere usoara si initial o tumefiere. Dupa cateva zile se accentueaza progresiv tumefierea articulatiei. Deseori apare durere minima la mers, durere care se intensifica la ridicarea de greutati, lasarea pe vine si ridicarea din aceasta pozitie. Aceste simptome dispar in 2 – 3 saptamani, desi durerea poate sa reapara la miscarea de torsiune.
La ruptura tipica moderata a meniscului, pacientul simte o durere in partea laterala sau centrala a genunchiului, in functie de localizarea rupturii. De obicei, mersul este posibil. Tumefierea creste progresiv in 2 – 3 zile, iar miscarea de flexie la nivelul genunchiului este limitata. La miscarea de torsiune si de asezare pe vine apare durere intensa. Aceste simptome se remit treptat, dar tind sa revina la o miscare de torsiune minora sau la efort intens.
La ruptura severa, bucatile din meniscul rupt se pot disloca si ajung in spatiul articular, ceea ce duce la situatia numita “genunchi blocat". In articulatie poate sa apara sangerare, iar genunchiul se tumefiaza imediat dupa injurie.
Diagnostic
Medicul va fi informat asupra modului de aparitie al injuriei si despre alte foste leziuni de la nivelul genunchiului. Medicul va examina ambii genunchi si va evalua tumefierea, gradul de limitare al miscarilor, stabilitatea articulatiei si modul in care leziunea a afectat genunchiul. De obicei se efectueaza radiografii.
Diagnosticul rupturii de menisc se precizeaza pe baza urmatoarelor semne: blocajul cu repetitie, hidrartroza ( apa la genunchi ) persistenta, hipotrofia si hipotonia coapsei, durerea la nivelul meniscului interesat.
In unele cazuri, cand diagnosticul nu este clar, rezonanta magnetica nucleara (RMN) sau artroscopia sunt doua investigatii paraclinice utile in stabilirea unui diagnostic de precizie.
Tratament
Cel mai eficient tratament este cel operator, pentru ca pe de o parte nu se poate sconta pe o vindecare spontana, iar pe de alta parte ruptura de menisc grabeste instalarea procesului degenerativ al genunchiului ( artroza ).
Modul de tratament difera in functie de tipul, localizarea si gradul de extensie al rupturii, varsta si nivelul de activitate al pacientului si perioada de timp care a trecut de la incident.
Optiunile de tratament includ:
- tratamentul nechirurgical, constand in repaus, aplicarea de gheata local, mentinerea piciorului in pozitie ridicata si terapie fizica
- repararea chirurgicala
- indepartarea chirurgicala a portiunii rupte (meniscectomie partiala)
- indepartarea chirurgicala a intregului menisc (meniscectomie totala).
Transplantul de menisc este o optiune noua de tratament a rupturii de menisc, in special cand acesta este deja slabit sau cicatrizat din cauza unei injurii sau a unui tratament anterior. In timpul acestei proceduri, o portiune de cartilaj meniscal de la un donator este transplantata in genunchi.
O mare importanta o are programul recuperator, care trebuie atent condus, acesta fiind foarte intens si complex.
Complicatii
Este de preferat pastrarea unei parti a meniscului cat se poate de mult: indepartarea meniscului favorizeaza adesea aparitia unei artroze a genunchiului pentru ca dupa meniscectomie creste solicitarea mecanica a structurilor articulare . Cu cat este indepartat mai putin tesut meniscal, cu atat degenerarea este mai lenta.
Evolutia leziunii de menisc netratate chirurgical poate conduce la : atrofie de muschi cvadriceps; genunchi dureros instabil; hidrartroze repetate; lezarea cartilajului articular, cu instalarea gonartrozei ( artroza genunchiului ).

SURSA 02

Ruptura de menisc este o leziune a meniscului articulatiei genunchiului frecvent intalnita. Fiecare genunchi are doua meniscuri in forma literei C: un menisc lateral in portiunea externa a genunchiului si un menisc medial in portiunea interna a genunchiului. Acest tesut elastic actioneaza ca absorbant al socului dintre formatiunile osoase superioare si inferioare ale membrelor inferioare si stabilizeaza articulatia, distribuind greutatea in mod egal asupra genunchiului. O leziune a meniscului poate interfera cu modul de actiune al articulatiei genunchiului.
Cauze
Ruptura de menisc este cauzata de obicei de o miscare de torsiune, deseori cu piciorul asezat pe toata talpa si cu genunchiul flectat partial (de exemplu, la ridicarea de greutati sau la tenis). Alte leziuni ale genunchiului, cum ar fi ruptura de ligament, se pot intampla concomitent cu ruptura de menisc. Cu varsta, meniscul se uzeaza si poate fi lezat mai usor. Ruptura de menisc este rara la copiii mici.
Simptome
Simptomatologia rupturii de menisc variaza adeseori. Nu exista terminatii nervoase la nivelul meniscului, iar durerea este datorata tumefierii (artritei genunchiului) si leziunii tesuturilor inconjuratoare.
La o leziune tipica usoara a meniscului, poate exista o durere usoara si initial o tumefiere. Dupa cateva zile apare progresiv artrita genunchiului (tumefierea articulatiei). Deseori apare durere minima la mers, iar durerea se intensifica la ridicarea greutatilor, lasarea pe vine si ridicarea din aceasta pozitie. Aceste simptome dispar in 2 – 3 saptamani, desi durerea poate sa reapara la miscarea de torsiune.
La ruptura tipica moderata a meniscului, pacientul simte o durere in partea laterala sau centrala a genunchiului, in functie de localizarea rupturii. De obicei, mersul este posibil. Tumefierea creste progresiv in 2 – 3 zile iar miscarea de flexie la nivelul genunchiului este limitata. La miscarea de torsiune si de asezare pe vine apare durere intensa. Aceste simptome se remit treptat, dar tind sa revina la o miscare de torsiune minora sau la efort intens.
La ruptura severa, bucatile din meniscul rupt se pot disloca si ajung in spatiul articular, ceea ce duce la situatia numita "genunchiul blocat". In articulatie poate sa apara sangerare, iar genunchiul se tumefiaza imediat dupa injurie.
La varstnici meniscul este uzat si acestia nu pot identifica un eveniment specific care sa fi cauzat ruptura, sau isi amintesc dezvoltarea simptomelor dupa un incident minor, cum ar fi ridicarea de pe vine. Durerea si tumefierea minima sunt deseori singurele simptome.
Durerea aparuta in interiorul genunchiului poate indica ruptura meniscului medial. Durerea aparuta in portiunea externa a genunchiului poate indica ruptura meniscului lateral.
Diagnostic
Daca durerea initiala aparuta la injurie este severa, pacientul se prezinta la spital. Daca durerea este mai putin severa, se asteapta o perioada de timp pana durerea si tumefierea se remit. De obicei, pacientii se prezinta la medic atunci cand durerea si tumefierea reapar la folosirea articulatiei.
Medicul va fi informat asupra modului de aparitie al injuriei si despre alte foste leziuni de la nivelul genunchiului. Se va efectua un examen fizic general, pentru a determina daca leziunea de menisc (ruptura de menisc) este cauza durerii si pentru a elimina alte injurii de la nivelul genunchiului. Medicul va examina ambii genunchi si va evalua tumefierea, gradul de limitare al miscarilor, stabilitatea articulatiei si modul in care leziunea a afectat genunchiul. De obicei se efectueaza radiografii. Medicul va sugera un consult ortopedic pentru teste suplimentare.
Investigatii
In timpul examinarii pentru o posibila ruptura de menisc, medicul va intreba pacientul despre alte antecedente de leziuni articulare si despre activitatea fizica efectuata in momentul aparitiei durerii la nivelul genunchiului. Medicul va examina ambii genunchi si va evalua tumefierea, gradul de limitare al miscarilor, stabilitatea articulatiei si modul in care leziunea a afectat genunchiul. De obicei se efectueaza radiografii. Uneori medicul nu poate face examinarea completa din cauza durerii extreme sau tumefierii de la nivelul genunchiului. In acest caz, se va scoate lichid articular si se va incerca din nou sau examinarea va fi amanata pentru o saptamana, timp in care genunchiul va fi tinut in repaus, cu compresa cu gheata si membrul inferior va fi mentinut in pozitie ridicata.
Medicul de familie sau cel din camera de garda de la spital, va dori o examinare completa efectuata de un medic ortoped. Daca diagnosticul nu este clar, ortopedul va cere rezonanta magnetica imagistica (RMI). O RMI reda o imagine clara a localizarii si extinderii rupturii meniscului si, de asemenea, reda imaginea ligamentelor, cartilajului si a tendoanelor.
Ortopedul poate recomanda artroscopie, o procedura folosita pentru examinarea si repararea articulatiei genunchiului, prin insertia printr-o mica incizie in apropierea articulatiei a unui tub subtire (artroscop) ce contine o camera video si lumina. Cu ajutorul artroscopiei, ortopedul poate sa vizualizeze in mod direct leziunile meniscului si eventual sa repare meniscul si alte parti ale genunchiului. Repararea chirurgicala se efectueaza obisnuit in timpul artroscopiei, chiar daca ortopedul decide pentru o alta artroscopie mai extensiva sau operatie chirurgicala ulterior.
Tratament - Generalitati
Modul de tratament difera in functie de tipul, localizarea si gradul de extensie al rupturii, varsta si nivelul de activitate al pacientului si perioada de timp trecuta de la incident. Optiunile de tratament includ:
- tratamentul nechirurgical, constand in repaus, aplicarea de gheata local, mentinerea piciorului in pozitie ridicata si terapie fizica
- repararea chirurgicala
- indepartarea chirurgicala a portiunii rupte (meniscectomie partiala)
- indepartarea chirurgicala a intregului menisc (meniscectomie totala).
Leziunile mici ale meniscului, localizate la nivelul portiunii externe a meniscului, se vindeca de obicei cu repaus si program de reabilitare. Leziunile mai mari, localizate la nivelul portiunii externe a meniscului, au sanse mari de vindecare cu repararea chirurgicala. Leziunile mai mari, localizate spre centrul meniscului pot sa nu se vindece bine, deoarece aria nu este bine vascularizata. Desi succesul reparatiei chrurgicale este nesigur in aceste rupturi, aceasta este deseori recomandata la tineri, datorita faptului ca poate sa restabileasca functionarea articulatiei. Repararea chirurgicala poate sa nu aduca nici un beneficiu la varstnicii care au meniscul uzat (deteriorat).
Reabilitarea variaza in functie de leziune, tipul de operatie chirurgicala, preferinta ortopedului, varsta si nivelul de activitate al pacientului. Perioada de timp variaza, desi in general, operatia chirurgicala este urmata de o perioada de repaus, mers si exercitii special selectate.
Optiuni terapeutice
Exista mai multi factori de care se tine cont in decizia de tratament a rupturii de menisc, inclusiv extensia si localizarea rupturii, nivelul durerii, varsta si gradul de activitate, preferinta medicului si perioada de timp de la injurie.
Optiunile de tratament sunt:
- tratament nechirurgical cu repaus, comprese cu gheata, mentinerea piciorului in pozitie ridicata si terapie fizica
- repararea chirurgicala
- indepartarea chirurgicala a portiunii rupte (meniscectomie partiala)
- indepartarea chirurgicala a intregului menisc (meniscectomie totala); aceasta este in general evitata deoarece exista risc crescut de aparitie al osteoartritei la nivelul genunchiului.
Localizarea rupturii este unul dintre cei mai importanti factori in determinarea tratamentului:
- ruptura la nivelul marginii externe a meniscului (zona rosie) tinde sa se vindece usor, deoarece zona este bine vascularizata. Rupturile minore se pot vindeca singure doar cu o fasa elastica la nivelul genunchiului si o perioada de repaus. Daca leziunea meniscului nu se vindeca sau este necesara repararea acesteia, bucatile de menisc se vor prinde cu ajutorul unor copci care se vor dizolva ulterior. Acest procedeu are succes in 90–95% din cazuri in aceasta zona
- ruptura meniscului in zona corespunzatoare celor doua treimi interioare (zona alba) ale meniscului, zona care nu are o vascularizatie corespunzatoare, nu se vindeca usor singura sau dupa reparare. Cand bucati din menisc plutesc in spatiul articular, poate sa apara "genunchiul blocat" sau alte simptome; in acest caz portiunea rupta este scoasa (meniscectomie partiala) si marginile ramase ale meniscului sunt netezite
- cand ruptura se intinde de la zona rosie la zona alba, va exista vascularizatie adecvata pentru vindecare.
In plus, tipul rupturii poate determina daca repararea este posibila. Ruptura longitudinala de obicei se poate repara, rupturile radiale pot fi reparate in functie de localizare, iar cele orizontale si oblice in general nu se pot repara.
Alt factor de care trebuie tinut seama este ca dupa reparare meniscul lateral (in portiunea externa a genunchiului) se vindeca mai usor decat meniscul medial (in portiunea interna a genunchiului).
Complicatii
Este indicata prezervarea meniscului cat se poate de mult. A fost demonstrat faptul ca la repararea cu succes a meniscului, salvarea meniscului prin reparare, reduce gradul de degenerare al articulatiei aparut in timp, comparat cu meniscectomia partiala sau totala. In general, cu cat este indepartat mai putin tesut meniscal, cu atat degenerarea este mai lenta.
Studiile pe timp scurt, sugereaza ca repararea meniscului poate preveni modificarea degenerativa in articulatia genunchiului. Totusi, nu a fost demonstrat ca repararea previne si alte probleme aparute in decursul timpului (cum ar fi osteoartrita). Cu toate acestea, medicii sunt de parere ca o reparare cu succes a meniscului scade riscul de aparitie al artritei cu debut precoce, deoarece reduce gradul de stres de la nivel articular.
Tratament chirurgical
Ortopezii efectueaza operatia asupra meniscului prin artroscopie, o procedura folosita initial pentru examinarea si apoi repararea intraarticulara, prin introducerea printr-o incizie in apropierea articulatiei a unui tub subtire (artroscop) ce contine o camera video si lumina. Instrumentele chirurgicale sunt introduse prin alta mica incizie periarticulara. Unele rupturi de menisc necesita operatie chirurgicala.
Reabilitarea variaza in functie de leziunea meniscului, tipul de operatie chirurgicala, preferinta ortopedului, varsta si nivelul de activitate al pacientului. Perioada de timp variaza, desi in general, operatia chirurgicala este urmata de o perioada de repaus, mers si exercitii special selectate. Odata ce orice miscare a articulatiei este realizata fara sa apara durere si stabilitatea genunchiului este normala, pacientul poate reveni la activitatile normale anterioare incidentului.
Transplantul de menisc
Transplantul meniscal este o optiune noua de tratament a rupturii de menisc, in special cand meniscul este deja slabit sau cicatrizat din cauza unei injurii sau tratament anterior. In timpul acestei proceduri, a portiune de cartilaj meniscal de la un donator (alogrefa) este transplantata in genunchi.
Pentru transplantul de menisc trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
- pacientul sa aiba mai putin de 40 de ani
- durerea si tumefierea nu raspunde la alte tratamente
- exista artrita minima sau nu exista deloc artrita la nivel articulatiei genunchiului
- nu exista deviatii la nivelul genunchilor, cum ar fi deviatia in exterior a genunchilor (in forma de "O") sau deviatia in interior a genunchilor (in forma de "X").
Tratament ambulatoriu
In cazul unei injurii la nivelul genunchiului, pentru reducerea durerii si a tumefierii se vor urma pasii de prim ajutor:
- repausul articulatiei si reducerea activitatii: se evita efectuarea miscarilor sau a pozitiilor care determina disconfort; in functie de severitatea leziunii si a durerii, medicul va recomanda fasa elastica pentru genunchi, respectiv carja
- se pun comprese cu gheata pe genunchi in primele 48 de ore de la aparitia durerii; pentru a evita vatamarea pielii, gheata se pune intr-un prosop si va fi asezata pe genunchi; compresa cu gheata se tine timp de 20 de minute, de 2 – 3 ori pe zi
- genunchiul va fi ridicat mai sus de linia corpului
- tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene cum ar fi aspirina, ibuprofen sau naproxen, pentru reducerea durerii si a tumefierii (la cei mai tineri de 20 de ani nu se administreaza aspirina din cauza riscului de aparitie al sindromului Reye, o afectiune a sistemului nervos central aparuta la copii si adolescenti)
- se vor urma indicatiile medicului pentru repaus si reabilitarea articulatiei.
Reabilitarea dupa tratament
Cand leziunea meniscului este minora si simptomele dispar, medicul recomanda un set de exercitii pentru cresterea flexibilitatii si a puterii musculaturii coapsei. Este important ca indicatiile sa fie urmate intocmai, pentru a evita o noua leziune.
Fiecare perioada de vindecare este diferita si durata ei depinde de multi factori, inclusiv de preferinta medicului.

SURSA 03

Cele doua meniscuri pot fi lezate usor printr-o miscare de rotatie a genunchiului in timpul unui efort sustinut. Ruperea partiala sau totala a meniscului apare la o miscare brusca de torsiune sau rotatie a coapsei, in timp ce piciorul sta pe loc (de exemplu, la intoarcerea brusca pentru a lovi mingea de tenis). Daca ruptura este minima, meniscul ramane conectat in partea anterioara si posterioara a genunchiului; daca ruptura este mare, meniscul poate sa atarne de un filament al cartilajului. Gravitatea unei rupturi depinde de localizare si extensie.
Simptome
In general, la ruptura de menisc apare durere, in special cand piciorul este indreptat (la extensia piciorului). Durerea poate fi moderata, iar pacientul poate continua activitatea. Durerea severa apare cand un fragment din menisc ramane intre femur si tibie. Tumefierea poate sa apara imediat dupa injurie, daca vasele de sange sunt lezate, sau la cateva ore dupa injurie daca spatiul articular se umple cu lichid produs ca raspuns la inflamatie. Daca este lezata plica sinoviala, aceasta se inflameaza si produce lichid pentru a se proteja, instalandu-se sindromul plicii sinoviale. Aceste modificari determina tumefierea genunchiului. Uneori, o leziune netratata poate sa devina dureroasa dupa mai multe luni sau chiar ani mai tarziu, mai ales daca genunchiul a fost lezat a doua oara. Dupa o injurie, genunchiul poate sa se blocheze sau sa fie slabit. Simptomele unei leziuni ale meniscului pot sa se remita spontan, dar frecvent simptomele persista si necesita tratament.
Diagnostic
Pe langa anamneza pacientului, in care se descrie debutul durerii si al tumefierii, medicul poate efectua o radiografie a genunchiului afectat. Examinarea poate sa includa un test in care medicul flecteaza piciorul, apoi roteaza intern si extern in timp ce extinde piciorul. Durerea aparuta la aceasta manevra sugereaza ruptura de menisc. Un test de rezonanta magnetica imagistica poate fi recomandat pentru confirmarea diagnosticului. Ocazional, medicul se poate folosi de artroscopie pentru diagnostic si tratament.
Tratament
Daca leziunea este minima, iar durerea si celelalte simptome dispar, medicul va recomanda un program de exercitii de fortificare a musculaturii. Exercitiile pentru afectiunile meniscului sunt efectuate initial sub supravegherea unui medic sau terapeut. Terapeutul se va asigura ca pacientul efectueaza exercitiile corect si fara riscul de aparitie a unei noi injurii. Exercitiile urmatoare sunt destinate fortificarii musculaturii coapsei si cresterii elasticitatii:
- incalzirea articulatiei prin mersul pe bicicleta medicinala, apoi exercitii de intindere si ridicare a piciorului
- extinderea piciorului din pozitia sezanda (poate fi asezata o greutate mica pe glezna pentru acest exercitiu)
- in decubit ventral, se executa miscari de ridicare ale piciorului
- exercitii in piscina, inclusiv mersul rapid cu apa la nivelul pieptului, ridicarea fiecarui picior la 90 cu spatele lipit de un perete al bazinului.
Daca ruptura este extinsa, medicul poate efectua artroscopie sau operatie chirurgicala, pentru a evalua severitatea si pentru repararea leziunii. Medicul poate sutura meniscul la pacientii relativ tineri, daca leziunea este intr-o zona bine vascularizata si ligamentele sunt intacte. Majoritatea atletilor tineri vor putea efectua activitatile sportive viguroase dupa repararea meniscului.
La pacientii varstnici sau daca ruptura este intr-o zona slab vascularizata, medicul va rezeca o portiune mica din menisc, pentru a netezi suprafata. In unele cazuri, medicul va rezeca intregul menisc. Totusi, reumatismele degenerative, cum ar fi osteoartrita, prezinta un risc mai mare de dezvoltare daca meniscul este indepartat in intregime. Medicii cercetatori investigheaza o procedura prin care este inlocuit meniscul cu un menisc de la un cadavru (alogrefa). O grefa de menisc este fragila si se poate micsora si rupe usor. Cercetatorii au incercat inlocuirea meniscului cu unul artificial, dar procedura a avut si mai putin succes decat alogrefa.
Reabilitarea dupa repararea chirugicala a meniscului dureaza cateva saptamani, iar activitatea postoperatorie este mai restrictionata decat in cazul rezectiei totale a meniscului. Cu toate acestea, exercitiile grabesc vindecarea. Indiferent de tipul de operatie chirurgicala, reabilitarea include mersul, exercitiile de flexie si extensie ale genunchiului si exercitiile de fortificare a musculaturii coapsei. Cele mai bune rezultate ale unui tratament pentru o leziune de menisc sunt obtinute la pacientii fara modificari ale cartilajului articular si fara leziuni ale ligamentului incrucisat anterior intact.

Alte informatii: Ruptura de menisc , Transplantul , donator